DiAngelo / LadaCuBasme.html (public) (License: GPLv3) (since 2015-12-14) (hash sha1)
Colectie de povesti pentru copii
Clone URLs: https://rocketgit.com/user/DiAngelo/LadaCuBasme.html ssh://rocketgit@ssh.rocketgit.com/user/DiAngelo/LadaCuBasme.html git://git.rocketgit.com/user/DiAngelo/LadaCuBasme.html
master
List of commits:
Subject Hash Author Date (UTC)
Created basic pages and behavior. 0123d3232f953d4eaba5a6724147a32b6dfc44b6 DiAngelo 2015-12-16 16:41:44
Initial structure 0e82a59f44dbe7bef187d87967d11f36fe0fc0d1 DiAngelo 2015-12-15 16:44:29
Added readme file b9f8a2584d63ec5162e3104db14d6140f9717fdb DiAngelo 2015-12-15 09:05:52
Commit 0123d3232f953d4eaba5a6724147a32b6dfc44b6 - Created basic pages and behavior.
Author: DiAngelo
Author date (UTC): 2015-12-16 16:41
Committer name: DiAngelo
Committer date (UTC): 2015-12-16 16:41
Parent(s): 0e82a59f44dbe7bef187d87967d11f36fe0fc0d1
Signing key:
Tree: 4323f24c431d643857c2d6f6008be3940134fba9
File Lines added Lines deleted
css/authors.css 38 0
css/books.css 13 0
css/page.css 7 3
css/theme.css 10 11
images/authors/icreanga.jpg 0 0
images/authors/pispirescu.jpg 0 0
images/books/_b1.jpg 0 0
images/books/_b2.jpg 0 0
index.html 3 1
js/com/mobile/authors.rkr.js 50 0
js/com/mobile/books.rkr.js 83 0
js/com/mobile/content.rkr.js 30 0
js/com/mobile/splash-screen.rkr.js 13 14
js/com/mobile/webapp.rkr.js 157 13
js/data/authors/icreanga/book_danila-prepeleac.html 167 0
js/data/authors/icreanga/book_povestea-porcului.html 133 0
js/data/authors/icreanga/books.js 10 0
js/data/authors/pispirescu/book_aleodor-imparat.html 90 0
js/data/authors/pispirescu/book_tinerete-fara-batranete.html 83 0
js/data/authors/pispirescu/books.js 10 0
js/index.js 8 4
File css/authors.css added (mode: 100644) (index 0000000..1859ad4)
1 .mAuthors {
2 margin: -1rem;
3 }
4
5 .mAuthors_item {
6 display: inline-block;
7 vertical-align: top;
8 margin: 1rem;
9 }
10
11 .mAuthors_name {
12 display: block;
13 font-size: 1.5rem;
14 font-weight: bold;
15 color: #333;
16 }
17
18 @media (max-width: 30rem) { .mAuthors_name { font-size: 1rem; } }
19
20
21
22
23
24 .oAvatar {
25 display: inline-block;
26 border-radius: 50%;
27 overflow: hidden;
28 background-color: #fff;
29 }
30
31 .oAvatar > img {
32 display: inline-block;
33 vertical-align: top;
34 width: 150px;
35 height: 150px;
36 }
37
38 @media (max-width: 30rem) { .oAvatar > img { width: 100px; height: 100px; } }
File css/books.css added (mode: 100644) (index 0000000..7514f42)
1 .mBooks {}
2
3 .mBooks_item {
4 display: block;
5 text-align: left;
6 margin-bottom: 1rem;
7 }
8
9 .mBooks_title {
10 font-size: 2rem;
11 font-weight: bold;
12 color: #333;
13 }
File css/page.css changed (mode: 100644) (index 30ce9ae..6b0cbc0)
1 1 .oPage { .oPage {
2 position: fixed;
3 top: 0 ;
2 box-sizing: border-box;
3 overflow: auto;
4 position: fixed;
5
6 top: 0 ;
4 7 bottom: 0 ; bottom: 0 ;
5 8 left: 100%; left: 100%;
6 9 width: 100%; width: 100%;
7 overflow: auto;
10
11 padding: 1rem;
8 12
9 13 background-image: url('old_paper.jpg'); background-image: url('old_paper.jpg');
10 14 background-size: 100% auto; background-size: 100% auto;
File css/theme.css changed (mode: 100644) (index ddbd59c..bee1986)
... ... html {
111 111
112 112 /* line 38, ../../../sass/30.base/page/_page.base.rkr.scss */ /* line 38, ../../../sass/30.base/page/_page.base.rkr.scss */
113 113 body { body {
114 background-color: #f5f5f5;
114 background-color: #000;
115 115 } }
116 116
117 117 @media (max-width: 30rem) { @media (max-width: 30rem) {
 
... ... body {
151 151
152 152 /* line 6, ../../../sass/35.typography/_typography.tools.rkr.scss */ /* line 6, ../../../sass/35.typography/_typography.tools.rkr.scss */
153 153 .wf-active body { .wf-active body {
154 font-family: "Roboto";
154 font-family: 'Ovo', serif;
155 155 } }
156 156
157 157 /** /**
 
... ... body {
161 161 .tHeading-xs, h5, .tHeading-sm, h4, .tHeading-md, h3, .tHeading-lg, h2, .tHeading-xl, h1 { .tHeading-xs, h5, .tHeading-sm, h4, .tHeading-md, h3, .tHeading-lg, h2, .tHeading-xl, h1 {
162 162 color: #333; color: #333;
163 163 line-height: 1.5; line-height: 1.5;
164 font-family: Arial, sans-serif;
165 164 margin-bottom: 1rem; margin-bottom: 1rem;
166 165 } }
167 166 /* line 13, ../../../sass/35.typography/headings/_headings.tools.rkr.scss */ /* line 13, ../../../sass/35.typography/headings/_headings.tools.rkr.scss */
168 167 .wf-active .tHeading-xs, .wf-active h5, .wf-active .tHeading-sm, .wf-active h4, .wf-active .tHeading-md, .wf-active h3, .wf-active .tHeading-lg, .wf-active h2, .wf-active .tHeading-xl, .wf-active h1 { .wf-active .tHeading-xs, .wf-active h5, .wf-active .tHeading-sm, .wf-active h4, .wf-active .tHeading-md, .wf-active h3, .wf-active .tHeading-lg, .wf-active h2, .wf-active .tHeading-xl, .wf-active h1 {
169 font-family: "Open Sans Condensed";
168 font-family: 'Ovo', serif;
170 169 } }
171 170
172 171 /* line 19, ../../../sass/35.typography/headings/_headings.tools.rkr.scss */ /* line 19, ../../../sass/35.typography/headings/_headings.tools.rkr.scss */
 
... ... body {
456 455 .lContainer-fluid, .lContainer-fluid,
457 456 .lContainer-fluid\@xs { .lContainer-fluid\@xs {
458 457 @include rkrSideSpacing($gutter); @include rkrSideSpacing($gutter);
459
458
460 459 .lContainer_row { .lContainer_row {
461 460 @include rkrSideSpacing($gutter * -1); @include rkrSideSpacing($gutter * -1);
462 461 } }
 
... ... body {
494 493 .lContainer-fluid, .lContainer-fluid,
495 494 .lContainer-fluid\@sm { .lContainer-fluid\@sm {
496 495 @include rkrSideSpacing($gutter); @include rkrSideSpacing($gutter);
497
496
498 497 .lContainer_row { .lContainer_row {
499 498 @include rkrSideSpacing($gutter * -1); @include rkrSideSpacing($gutter * -1);
500 499 } }
 
... ... body {
532 531 .lContainer-fluid, .lContainer-fluid,
533 532 .lContainer-fluid\@md { .lContainer-fluid\@md {
534 533 @include rkrSideSpacing($gutter); @include rkrSideSpacing($gutter);
535
534
536 535 .lContainer_row { .lContainer_row {
537 536 @include rkrSideSpacing($gutter * -1); @include rkrSideSpacing($gutter * -1);
538 537 } }
 
... ... body {
570 569 .lContainer-fluid, .lContainer-fluid,
571 570 .lContainer-fluid\@lg { .lContainer-fluid\@lg {
572 571 @include rkrSideSpacing($gutter); @include rkrSideSpacing($gutter);
573
572
574 573 .lContainer_row { .lContainer_row {
575 574 @include rkrSideSpacing($gutter * -1); @include rkrSideSpacing($gutter * -1);
576 575 } }
 
... ... body {
608 607 .lContainer-fluid, .lContainer-fluid,
609 608 .lContainer-fluid\@xl { .lContainer-fluid\@xl {
610 609 @include rkrSideSpacing($gutter); @include rkrSideSpacing($gutter);
611
610
612 611 .lContainer_row { .lContainer_row {
613 612 @include rkrSideSpacing($gutter * -1); @include rkrSideSpacing($gutter * -1);
614 613 } }
 
... ... body {
1307 1306 } }
1308 1307 } }
1309 1308 /** /**
1310 * The Inline Object
1309 * The Inline Object
1311 1310 */ */
1312 1311 /* line 58, ../../../sass/50.objects/inline/_inline.tools.rkr.scss */ /* line 58, ../../../sass/50.objects/inline/_inline.tools.rkr.scss */
1313 1312 .oInline { .oInline {
 
... ... body {
4022 4021 } }
4023 4022 } }
4024 4023 /** /**
4025 * Alignments utilities
4024 * Alignments utilities
4026 4025 */ */
4027 4026 /* line 69, ../../../sass/80.utilities/align/_align.tools.rkr.scss */ /* line 69, ../../../sass/80.utilities/align/_align.tools.rkr.scss */
4028 4027 .uHAlign-left { .uHAlign-left {
File images/authors/icreanga.jpg added (mode: 100644) (index 0000000..0ecb05d)
File images/authors/pispirescu.jpg added (mode: 100644) (index 0000000..b3101d1)
File images/books/_b1.jpg added (mode: 100644) (index 0000000..0ecb05d)
File images/books/_b2.jpg added (mode: 100644) (index 0000000..0ecb05d)
File index.html changed (mode: 100644) (index 642719e..fbc5576)
9 9 <meta name="description" content="Colectie de povesti pentru copii"> <meta name="description" content="Colectie de povesti pentru copii">
10 10 <meta name="keywords" content="rucker, css"> <meta name="keywords" content="rucker, css">
11 11
12 <!-- <link rel="stylesheet" href="css/theme.css"> -->
12 <link rel="stylesheet" href="css/theme.css">
13 13 <link rel="stylesheet" href="css/animate.css"> <link rel="stylesheet" href="css/animate.css">
14 14 <link rel="stylesheet" href="css/app.css"> <link rel="stylesheet" href="css/app.css">
15 15 <link rel="stylesheet" href="css/page.css"> <link rel="stylesheet" href="css/page.css">
16 16 <link rel="stylesheet" href="css/page-content.css"> <link rel="stylesheet" href="css/page-content.css">
17 <link rel="stylesheet" href="css/authors.css">
18 <link rel="stylesheet" href="css/books.css">
17 19 <link rel="stylesheet" href="css/utils.css"> <link rel="stylesheet" href="css/utils.css">
18 20
19 21 </head> </head>
File js/com/mobile/authors.rkr.js added (mode: 100644) (index 0000000..899a383)
1 define(["data/authors"], function(authorsData) {
2 var comAuthors = {};
3
4 comAuthors.controller = function(args) {
5 var self = this;
6
7 this.authors = authorsData.authors;
8 this.webApp = args.webApp;
9
10 this.onSelection = function (author) {
11 m.startComputation();
12 setTimeout(function () {
13 var booksPath = "data/authors/" + author.id + "/books";
14
15 log.debug("booksPath:" + booksPath);
16
17 require([booksPath], function (books) {
18 var pageArguments = books;
19 pageArguments.author = author;
20 self.webApp.addPage({type: "books", active: true, arguments: pageArguments});
21 m.endComputation();
22 });
23 }, 200);
24 }
25 };
26
27
28
29 comAuthors.view = function(ctrl) {
30 return m('div', [
31 m('h1', "Autori"),
32 m('ul.mAuthors', [
33 ctrl.authors.map(function (author, index) {
34 var authorImage = 'images/authors/' + author.id + '.jpg';
35
36 return m('li.mAuthors_item[data-author=' + author.id + ']', {
37 onclick: ctrl.onSelection.bind(this, author)
38 },[
39 m('span.oAvatar', [
40 m('img[src=' + authorImage + ']')
41 ]),
42 m('label.mAuthors_name', author.name)
43 ]);
44 })
45 ])
46 ]);
47 };
48
49 return comAuthors;
50 });
File js/com/mobile/books.rkr.js added (mode: 100644) (index 0000000..ec6b95c)
1 define([], function() {
2 var comBooks = {};
3
4 (comBooks.vm = function () {
5 var vm = {};
6
7 vm.init = function () {
8 vm.author = m.prop(null);
9 vm.books = m.prop(null);
10
11 vm.set = function (args) {
12 vm.author(args.author);
13 vm.books(args.books);
14 };
15 };
16 return vm;
17 }());
18
19 comBooks.controller = function(args) {
20 var self = this;
21
22 comBooks.vm.init();
23 comBooks.vm.set(args);
24
25 this.author = args.author;
26 this.books = args.books;
27 this.webApp = args.webApp;
28
29 this.onSelection = function (book) {
30 m.startComputation();
31 setTimeout(function () {
32 var author = comBooks.vm.author();
33 var contentPath = "js/data/authors/" + author.id + "/book_" + book.id + ".html";
34
35 log.debug("contentPath:" + contentPath);
36
37 rkr.promise(contentPath, self.onContentLoaded, rkr.errorHandler);
38
39 }, 200);
40 };
41
42 this.onContentLoaded = function (data) {
43 var pageArguments = {
44 content: data
45 };
46
47 self.webApp.addPage({type: "content", active: true, arguments: pageArguments});
48 m.endComputation();
49 };
50
51 this.onBack = function () {
52 self.webApp.back();
53 };
54 };
55
56 comBooks.view = function(ctrl, args) {
57 comBooks.vm.set(args);
58
59 return m('div', [
60 m('span', {onclick: ctrl.onBack.bind(this)}, 'Back'),
61 m('h1', 'Povești'),
62 m('small', 'de ' + args.author.name),
63 m('ul.mBooks', [
64 ctrl.books.map(function (book, index) {
65 var bookImage = 'images/books/' + book.id + '.jpg';
66
67 return m('li.mBooks_item.oMedia', {
68 onclick: ctrl.onSelection.bind(this, book)
69 }, [
70 m('span.oMedia_image', [
71 m('span.oAvatar', [
72 m('img[src=' + bookImage + ']')
73 ]),
74 ]),
75 m('label.mBook_title.oMedia_body', book.title)
76 ]);
77 })
78 ])
79 ]);
80 };
81
82 return comBooks;
83 });
File js/com/mobile/content.rkr.js added (mode: 100644) (index 0000000..f7dce8e)
1 define([], function() {
2
3 function injectHTML(htmlFragment) {
4 return m("div", {config: function(el, isInit) {
5 if (!isInit) { el.innerHTML = htmlFragment; }
6 }})
7 }
8
9 var comContent = {};
10
11 comContent.controller = function(args) {
12 var self = this;
13
14 this.content = args.content;
15 this.webApp = args.webApp;
16
17 this.onBack = function () {
18 self.webApp.back();
19 };
20 };
21
22 comContent.view = function(ctrl) {
23 return m('div', [
24 m('span', {onclick: ctrl.onBack.bind(this)}, 'Back'),
25 injectHTML(ctrl.content)
26 ]);
27 };
28
29 return comContent;
30 });
File js/com/mobile/splash-screen.rkr.js changed (mode: 100644) (index 8d15566..682ea7b)
1 1 define([], function() { define([], function() {
2 var comSplashScreen = {};
2 var comSplashScreen = {};
3 3
4 comSplashScreen.controller = function(args) {
5 this.title = appConf.app.title;
6 this.version = appConf.app.version.major + '.' +
7 appConf.app.version.minor;
8 };
4 comSplashScreen.controller = function(args) {
5 this.title = args.title;
6 this.version = args.version;
7 };
9 8
10 comSplashScreen.view = function(ctrl) {
11 return m('li.oPage.uCenter.isActive', [
12 // m('img.oPage_logo[src=images/logo.png]'),
13 m('h1', ctrl.title),
14 m('small', 'V ' + ctrl.version)
15 ]);
16 };
9 comSplashScreen.view = function(ctrl) {
10 return m('div', [
11 // m('img.oPage_logo[src=images/logo.png]'),
12 m('h1', ctrl.title),
13 m('small', 'V ' + ctrl.version)
14 ]);
15 };
17 16
18 return comSplashScreen;
17 return comSplashScreen;
19 18 }); });
File js/com/mobile/webapp.rkr.js changed (mode: 100644) (index 97e9911..5dcf79a)
1 define(["com/mobile/splash-screen.rkr"], function(rkrSplashScreen) {
2 var comWebApp = {};
1 define([
2 "com/mobile/splash-screen.rkr",
3 "com/mobile/authors.rkr",
4 "com/mobile/books.rkr",
5 "com/mobile/content.rkr"
6 ], function(rkrSplashScreen, rkrAuthors, rkrBooks, rkrContent) {
7 var comWebApp = {};
3 8
4 comWebApp.controller = function(args) {
5 this.args = {
6 title: appConf.app.title,
9 comWebApp.page = function (data, page) {
10 this.className = m.prop(data.className)
11 this.type = m.prop(data.type);
12 this.arguments = m.prop(data.arguments);
13 this.active = m.prop(data.active);
14 this.rendered = m.prop(false);
15 this.prev = m.prop(page);
16 };
17
18 comWebApp.pagesList = [];
19
20 comWebApp.vm = (function () {
21 var vm = {};
22
23 vm.init = function () {
24 vm.list = [];
25
26 vm.activePage = null;
27
28 // vm.description = m.prop("");
29 vm.type = m.prop("");
30
31 vm.addPage = function (pageData) {
32 var newPage = new comWebApp.page(pageData, vm.activePage);
33
34 vm.vacuum();
35
36 vm.list.push(newPage);
37
38 if (pageData.active) {
39 if (!_.isNull(vm.activePage)) {
40 vm.activePage.active(false);
41 vm.activePage.rendered(true);
42 }
43
44 vm.activePage = newPage;
45 }
7 46 }; };
8 };
9 47
10 comWebApp.view = function(ctrl) {
11 return m('.oPage_list',
12 [
13 m.component(rkrSplashScreen, ctrl.args)
14 ]
15 );
48 vm.vacuum = function () {
49 if (_.isNull(vm.activePage)) { return; }
50
51 var activeIndex = _.indexOf(vm.list, vm.activePage);
52
53 if (vm.list.length > activeIndex + 1) {
54 vm.list.splice(activeIndex + 1, vm.list.length - activeIndex - 1);
55 }
56 }
57
58 vm.removePage = function () {
59 // var oldPage = vm.list.pop();
60
61 vm.activePage.active(false);
62 vm.activePage.rendered(false);
63 vm.activePage = vm.activePage.prev();
64 vm.activePage.active(true);
65 };
16 66 }; };
17 67
18 return comWebApp;
68 return vm;
69 }());
70
71 comWebApp.controller = function(args) {
72 comWebApp.vm.init();
73
74 comWebApp.addPage({
75 type: "splash",
76 active: true,
77 arguments: {
78 title: appConf.app.title,
79 version: appConf.app.version.major + '.' +
80 appConf.app.version.minor
81 }
82 });
83 };
84
85 comWebApp.addPage = function (data) {
86 // comWebApp.vm.list.push(new comWebApp.page(data));
87 comWebApp.vm.addPage(data);
88 };
89
90 comWebApp.back = function () {
91 comWebApp.vm.removePage();
92 };
93
94 comWebApp.view = function(ctrl) {
95 return m('.oPage_list', [
96 comWebApp.vm.list.map(function (page, index) {
97 var pageContent = [];
98 var pageClasses = 'li.oPage.uCenter.isActive';
99 var pageComponent = null;
100 var animate = true;
101
102 switch (page.type()) {
103 case 'splash': {
104 pageComponent = rkrSplashScreen;
105 animate = false;
106 break;
107 }
108 case 'authors': {
109 pageComponent = rkrAuthors;
110 break;
111 }
112 case 'books': {
113 pageComponent = rkrBooks;
114 break;
115 }
116 case 'content': {
117 pageComponent = rkrContent;
118 pageClasses += '.oContent';
119 break;
120 }
121 default: {
122 var myContent = "";
123
124 function injectHTML(htmlFragment) {
125 return m("div", {config: function(el, isInit) {
126 if (!isInit) { el.innerHTML = htmlFragment; }
127 }})
128 }
129
130 if (!_.isUndefined(page.arguments().content)) {
131 myContent = page.arguments().content;
132 }
133
134 pageContent.push(injectHTML(myContent));
135 pageClasses += ".oContent";
136 break;
137 }
138 };
139
140 if (!_.isNull(pageComponent)) {
141 var pageArguments = page.arguments();
142
143 if (_.isUndefined(pageArguments)) { pageArguments = {}; }
144
145 pageArguments.webApp = comWebApp;
146 pageContent.push(m.component(pageComponent, pageArguments));
147 }
148
149 if (page.active()) {
150 if (animate) {
151 pageClasses += page.rendered() ? '.animated.slideInLeft' : '.animated.slideInRight';
152 }
153 } else {
154 pageClasses += page.rendered() ? '.animated.slideOutLeft' : '.animated.slideOutRight';
155 }
156
157 return m(pageClasses, pageContent);
158 })
159 ]);
160 };
161
162 return comWebApp;
19 163 }); });
File js/data/authors/icreanga/book_danila-prepeleac.html added (mode: 100644) (index 0000000..2a23beb)
1 <p>Erau odată într-un sat doi fraţi, şi amândoi erau însuraţi. Cel mai mare era harnic, grijuliu şi chiabur, pentru că unde punea el mâna punea şi Dumnezeu mila, dar n-avea copii. Iară cel mai mic era sărac. De multe ori fugea el de noroc şi norocul de dânsul, căci era leneş, nechitit la minte şi nechibzuit la trebi; ş-apoi mai avea şi o mulţime de copii!</p>
2 <p>Nevasta acestui sărac era muncitoare şi bună la inimă, iar a celui bogat era pestriţă la maţe şi foarte zgârcită. Vorba veche: "Tot un bou ş-o belea". Fratele cel sărac, sărac să fie de păcate!, tot avea şi el o pereche de boi, dar cole: porumbi la păr, tineri, nalţi de trup, ţepoşi la coarne, amândoi cudalbi, ţintaţi în frunte, ciolănoşi şi groşi, cum sunt mai buni de înjugat la car, de ieşit cu dânşii în lume şi de făcut treabă. Dar plug, grapă, teleagă, sanie, car, tânjală, cârceie, coasă, hreapcă, ţăpoi, greblă şi câte alte lucruri ce trebuiesc omului gospodar nici că se aflau la casa acestui om nesocotit. Şi când avea trebuinţă de asemene lucruri, totdeauna supăra pe alţii, iară mai ales pe frate-său, care avea de toate. Nevasta celui bogat de multe ori făcea zile fripte bărbatului, ca să-l poată descotorosi odată de frate-său. Ea zicea adeseori:</p>
3 <p>– Frate, frate, dar pita-i cu bani, bărbate.</p>
4 <p>– Apoi, dă, măi nevastă, sângele apă nu se face. Dacă nu l-oi ajuta eu, cine să-l ajute?</p>
5 <p>Nevasta, nemaiavând încotro, tăcea şi înghiţea noduri. Toate ca toate, dar carul său era de haimana. Nu treceau douătrei zile la mijloc, şi se trezea la uşa ei cu Dănilă, cumnatusău, cerând să-i împrumute carul: ba să-şi aducă lemne din pădure, ba făină de la moară, ba căpiţi din ţarină, ba multe de toate.</p>
6 <p>– Măi frate, zise într-o zi cel mai mare istuilalt; mi-e lehamite de frăţia noastră! Tu ai boi, de ce nu-ţi închipuieşti ş-un car? Al meu l-ai hârbuit de tot. Hodorog! încolo, hodorog! pe dincolo, carul se strică. Ş-apoi, ştii vorba ceea: "Dă-ţi, popă, pintenii şi bate iapa cu călcâiele".</p>
7 <p>– Apoi, dă, frate, zise istalalt, scărpinându-se în cap, ce să fac?</p>
8 <p>– Ce să faci? Să te-nvăţ eu: boii tăi sunt mari şi frumoşi; ia-i şi-i du la iarmaroc, vinde-i şi cumpără alţii mai mici şi mai ieftini, iar cu banii rămaşi cumpără-ţi şi un car, şi iaca te-ai făcut gospodar.</p>
9 <p>– Ia, ştii că nu m-ai învăţat rău? Aşa am să fac.</p>
10 <p>Zicând aceste, se duce la dânsul acasă, îşi ia boii de-o funie şi porneşte cu ei spre târg. Dar, cum am spus, omul nostru era un om de aceia căruia-i mânca câinii din traistă, şi toate trebile, câte le făcea, le făcea pe dos. Târgul era cam departe, şi iarmarocul pe sfârşite. Dar cine poate sta împotriva lui Dănilă Prepeleac? (că aşa îi era porecla, pentru că atâta odor avea şi el pe lângă casă făcut de mâna lui). El tufleşte cuşma pe cap, o îndeasă pe urechi şi habar n-are: "Nici nu-i pasă de Năstasă; de Nichita, nici atâta".</p>
11 <p>Mergând el cu Duman şi Tălăşman ai săi, tot înainte spre iarmaroc, tocmai pe când suia un deal lung şi trăgănat, alt om venea dinspre târg cu un car nou, ce şi-l cumpărase chiar atunci şi pe care îl trăgea cu mâinile singur, la vale cu proptele şi la deal cu opintele.</p>
12 <p>– Stai, prietene, zise ist cu boii, care se tot smunceau din funie, văzând troscotul cel fraged şi mândru de pe lângă drum. Stai puţin cu carul, c-am să-ţi spun ceva.</p>
13 <p>– Eu aş sta, dar nu prea vrea el să steie. Dar ce ai să-mi spui?</p>
14 <p>– Carul dumitale parcă merge singur.</p>
15 <p>– D-apoi… mai singur, nu-l vezi?</p>
16 <p>– Prietene, ştii una?</p>
17 <p>– Ştiu dacă mi-i spune.</p>
18 <p>– Hai să facem treampa; dă-mi carul, şi na-ţi boii. Nu vreau să le mai port grija în spate: ba fân, ba ocol, ba să nu-i mănânce lupii, ba de multe de toate… Oi fi eu vrednic să trag un car, mai ales dacă merge singur.</p>
19 <p>– Şuguieşti, măi omule, ori ţi-e într-adins?</p>
20 <p>– Ba nu şuguiesc, zise Dănilă.</p>
21 <p>– Apoi dar, te văd că eşti bun mehenghiu, zise cel cu carul; m-ai găsit într-un chef bun; hai, noroc să dea Dumnezeu! Să-ţi aibi parte de car, şi eu de boi!</p>
22 <p>Apoi dă carul, îşi ia boii, pleacă pe costişă într-o parte spre pădure şi se cam mai duce. Istalalt, adică Dănilă, zice în gândul său:</p>
23 <p>"Taci, că-i cu buche; l-am potcovit bine! De nu cumva s-ar răzgândi; dar parcă nu era ţigan, să întoarcă."</p>
24 <p>Apoi îşi ia şi el carul şi porneşte tot la vale înapoi spre casă.</p>
25 <p>– Aho! car nebun, aho! Când te-oi încărca zdravăn cu saci de la moară, ori cu fân din ţarină, atunci să mergi aşa!</p>
26 <p>Şi cât pe ce, cât pe ce să nu-l ia carul înainte. Dar de la o vreme valea s-a sfârşit şi s-a început un deal; când să-l suie la deal, suie-l dacă poţi! Hârţi! încolo, scârţi! încolo, carul se da înapoi.</p>
27 <p>– Na! car mi-a trebuit, car am găsit!</p>
28 <p>Apoi cu mare greu hartoieşte carul într-o parte, îl opreşte în loc, se pune pe proţap şi se aşterne pe gânduri.</p>
29 <p>– Mă! asta încă-i una! De-oi fi eu Dănilă Prepeleac, am prăpădit boii; iar de n-oi fi eu acela, apoi am găsit o căruţă… Ba e Prepeleac, ba nu-i el… Când iaca un om trecea iute spre târg c-o capră de vânzare.</p>
30 <p>– Prietene, zise Dănilă, nu mi-i da capra ceea, să-ţi dau carul ista?</p>
31 <p>– Apoi… dă… capra mea nu-i de cele săritoare, şi-i bună de lapte.</p>
32 <p>– Ce mai la deal, la vale! bună, ne-bună, na-ţi carul şi dă-mi-o!</p>
33 <p>Cela nu se pune de pricină, dă capra şi ia carul. Apoi aşteaptă până vin alte care, de-l leagă dinapoia lor, şi se duce în treaba lui spre casă, lăsând pe Dănilă gură cască tot pe loc.</p>
34 <p>– Bun, zise Prepeleac. Ia, pe ist cu capra ştiu încaltea că bine l-am boit!</p>
35 <p>Ia apoi şi el capra şi porneşte iar spre târg. Dar capra tot capră; se smuncea în toate părţile, încât îi era acum lehamete de dânsa.</p>
36 <p>– De-aş ajunge mai degrabă în târg, zise Prepeleac, ca să scap de râia asta.</p>
37 <p>Şi, mergând el mai departe, iaca se întâlneşte c-un om ce venea de la târg c-o gâscă în braţe.</p>
38 <p>– Bun întâlnişul, om bun! zise Dănilă.</p>
39 <p>– Cu bine să dea Dumnezeu!</p>
40 <p>– Nu vrei să facem schimb? să-ţi dau capra asta şi să-mi dai gâsca.</p>
41 <p>– N-ai nimerit-o, că nu-i gâscă, ci-i gânsac; l-am cumpărat de sămânţă.</p>
42 <p>– Da, dă-mi-l, dă-mi-l! că-ţi dau şi eu o sămânţă bună.</p>
43 <p>– De mi-i da ceva adaos, poate să ţi-l dau; iară de nu, norocul gâştelor de-acasă; că are să facă un otrocol prin ele, de s-a duce vestea! În sfârşit, dur la deal, dur la vale, unul mai dă, altul mai lasă, şi Prepeleac mărită capra! Apoi înşfacă gânsacul şi pleacă tot înainte spre târg. Când ajunse în târg, gânsacul, dorit de gâşte, ţipa cât îl lua gura: "ga, ga, ga, ga!"</p>
44 <p>"Na! c-am scăpat de dracul şi am dat peste tată-său: acesta mă asurzeşte! Las’ că te însor eu şi pe tine acuşi, măi buclucaşule!"</p>
45 <p>Şi, trecând pe lângă un negustor cu pungi de vânzare, dă gânsacul pe-o pungă de cele pe talger şi cu băierile lungi, de pus în gât. Ia el punga, o suceşte, o învârteşte ş-apoi zice:</p>
46 <p>"Na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o! Dintr-o pereche de boi de-a mai mare dragul să te uiţi la ei am rămas c-o pungă goală.</p>
47 <p>Măi! măi! măi! măi! Doar ştiu că nu mi-i acum întâiaşi dată să merg la drum; dar parcă dracul mi-a luat minţile!"</p>
48 <p>Mai şede el cât şede de cască gura prin târg, ş-apoi îşi ia tălpăşiţa spre casă. Şi, ajungând în sat, se duce drept la fratesău, ca să-i ducă bucurie.</p>
49 <p>– Bine v-am găsit, bădiţă!</p>
50 <p>– Bine-ai venit, frate Dănilă! Da’ mult ai zăbovit la târg!</p>
51 <p>– Apoi dă, bădiţă; m-am pornit cu graba şi m-am întâlnit cu zăbava.</p>
52 <p>– Ei, ce veste ne mai aduci de pe la târg?</p>
53 <p>– Ia, nu prea bună! Bieţii boişorii mei s-au dus ca pe gura lupului.</p>
54 <p>– Vro dihanie a dat peste dânşii, ori ţi i-a furat cineva?</p>
55 <p>– Ba! I-am dat eu singur cu mâna mea, bădiţă.</p>
56 <p>Apoi spuse din capăt toată întâmplarea, pe unde-a fost şi ce-a păţit; iar la urma urmelor zise:</p>
57 <p>– Ş-apoi, ce mai atâta vorbă lungă, dintr-o pereche de boi m-am ales c-o pungă; ş-apoi şi asta pute a pustiu, bădiţă dragă.</p>
58 <p>– Mă! da, drept să-ţi spun, că mare nătărău mai eşti!</p>
59 <p>– Apoi dă! bădiţă! pân-aici, toate-au fost cum au fost, da’ de-acum am prins eu minte… Numai ce folos? Când e minte, nu-i ce vinde; când e brânză, nu-i bărbânţă. Iaca îţi dau dumitale punga asta, că eu n-am ce face cu dânsa. Şi te mai rog de toţi dumnezeii să-mi împrumuţi macar o dată carul cu boii, s-aduc nişte lemne din pădure la nevastă şi la copii, că n-au scânteie de foc în vatră, sărmanii! ş-apoi, ce-a da Dumnezeu! cred că nu te-oi mai supăra.</p>
60 <p>– Ptiu! mă! zise frate-său, după ce l-a lăsat să sfârşască. Se vede că Dumnezeu a umplut lumea asta cu ce-a putut. Iaca-ţi mai dau o dată carul, dar asta ţi-a fi cea de pe urmă.</p>
61 <p>Lui Dănilă atâta i-a trebuit. Ia acum carul cu boii frăţinesău şi porneşte. Cum ajunge în pădure, chiteşte un copac care era mai mare şi trage carul lângă el; fără să dejuge boii, începe a tăia copacul, ca să cadă în car deodată. Trebi de ale lui Dănilă Prepeleac! Bocăneşte el cât bocăneşte, când pârrr! cade copacul peste car de-l sfarmă şi peste boi de-i ucide!</p>
62 <p>"Na! că făcui pacostea şi fraţine-meu! Ei, ei, acum ce-i de făcut? Eu cred că ce-i bine, nu-i rău: Dănilă face, Dănilă trebuie să desfacă. Mă duc să văd, n-oi putea smomi pe frate-meu să-mi împrumute şi iapa, să fug apoi cu ea în lume, iar copiii şi nevasta să-i las în ştirea Celui-de-sus."</p>
63 <p>Aşa zicând, porneşte şi, mergând prin pădure, s-a rătăcit. După multă trudă şi buimăceală, în loc să iasă la drum, dă de-un heleşteu şi, văzând nişte lişiţe pe apă, zvârrr! cu toporul într-însele, cu chip să ucidă vro una s-o ducă peşchin frăţinesău… Dar lişiţele, nefiind chioare, nici moarte, au zburat; toporul s-a cufundat, şi Prepeleac a rămas bătând în buze.</p>
64 <p>"Mă! că rău mi-a mai mers astăzi! Ce zi pocită! Se vede că m-a luat cineva din urmă!"</p>
65 <p>Apoi dă din umeri şi porneşte; mai merge el cât merge, până ce, cu mare greu, găseşte drumul. Apoi o ia la papuc şi hai, hai! hai, hai! ajunge în sat, la frate-său, şi pe loc cârpeşte o minciună, care se potrivea ca nuca în perete.</p>
66 <p>– Frate, mai fă-mi un bine şi cu iapa, ca să mân boii de călare: în pădure a plouat grozav, şi s-a făcut o mâzgă ş-un gheţuş, de nu te mai poţi de fel ţinea pe picioare.</p>
67 <p>– Mă! zise frate-său, se vede că tu ai fost bun de călugărit, iar nu de trăit în lume, să necăjeşti oamenii şi să chinuieşti nevasta şi copiii! Haiti! lipseşti dinaintea mea şi du-te unde-a dus surdul roata şi mutul iapa, ca să nu mai aud de numele tău!</p>
68 <p>Iapa! Las’ pe Dănilă, că ştie el unde-a duce-o: să-şi ia iertăciune de la boi şi ziua bună de la car. Apoi iese pe uşă, pune mâna pe iapă şi pe-o secure, şi tunde-o! Când se trezeşte frate-său, ia iapa dacă ai de unde! Prepeleac era tocmai la heleşteul din pădure, să caute toporul. Aici îi trăsni în cap lui Dănilă că el ar fi bun de călugăr, după vorbele frăţine-său.</p>
69 <p>– Am să durez o mănăstire pe pajiştea asta, de are să se ducă vestea în lume, zise el.</p>
70 <p>Şi deodată se şi apucă. Face mai întâi o cruce ş-o înfige în pământ, de înseamnă locul. Apoi se duce prin pădure şi începe a chiti copacii trebuitori: ista-i bun de amânare, cela de tălpi, ista de grinzi, cela de tumurugi, cela de costoroabe, ista de toacă; şi tot aşa dondănind el din gură, iaca se trezeşte dinaintea lui c-un drac ce ieşise din iaz.</p>
71 <p>– Ce vrei să faci aici, măi omule?</p>
72 <p>– Da’ nu vezi?</p>
73 <p>– Stai, mă! nu te-apuca de năzbutii. Iazul, locul şi pădurea de pe-aici sunt ale noastre.</p>
74 <p>– Poate-i zice că şi raţele de pe apă sunt ale voastre, şi toporul meu din fundul iazului. V-oi învăţa eu pe voi să puneţi stăpânire pe lucrurile din lume, cornoraţilor!</p>
75 <p>Dracul, neavând ce-i face, huştiuliuc! în iaz şi dă de ştire lui Scaraoschi despre omul lui Dumnezeu, cu năravul dracului. Ce să facă dracii? Se sfătuiesc între dânşii, şi Scaraoschi, căpetenia dracilor, găseşte cu cale să trimită pe unul din ei c-un burduf de bivol plin cu bani, să-i dea pusnicului Dănilă, ca să-l poată mătura de-acolo.</p>
76 <p>– Na-ţi, mă, bani! zise dracul trimis; şi să te cărăbăneşti de aici; că, de nu, e rău de tine!</p>
77 <p>Prepeleac se uită la cruce, se uită la drac şi la bani… dă din umeri ş-apoi zice:</p>
78 <p>– Aveţi noroc, spurcaţilor, că-mi sunt mai dragi banii decât pusnicia, că v-aş arăta eu vouă!</p>
79 <p>Dracul răspunde:</p>
80 <p>– Nu te pune în poară, măi omule, cu împăratul iadului; ci mai bine ia-ţi bănişorii şi caută-ţi de nevoi.</p>
81 <p>Apoi lasă banii şi se întoarnă în heleşteu, unde găseşte pe Scaraoschi tare mâhnit pentru pierderea unei comori aşa de mari, cu care ar fi putut dobândi o mulţime de suflete.</p>
82 <p>Prepeleac, în acest timp, se chitea cum ar face să vadă banii acasă la dânsul.</p>
83 <p>– Bun! zise Dănilă. Nici asta nu se ia din drum. Tot mănăstiri să croieşti, dacă vrei să te bage dracii în seamă, să-ţi vie cu banii de-a gata la picioare şi să te facă putred de bogat!</p>
84 <p>Pe când se îngrijea el cum să ducă banii acasă, iaca un alt drac din iaz i se înfăţişază înainte, zicându-i:</p>
85 <p>– Măi omule! Stăpânu-meu s-a răzgândit; el vrea mai întâi să ne cercăm puterile ş-apoi să iei banii.</p>
86 <p>"Ia, acu-i acu!" zise Prepeleac în gândul său, oftând. Dar este o vorbă: tot bogatul mintios şi tânărul frumos. Dănilă mai prinsese acum la minte.</p>
87 <p>– Puterile? Ei, cum şi în ce fel?</p>
88 <p>– Iaca cum: dintru-ntâi şi dintru-ntâi, care dintre noi amândoi a lua iapa ta în spate şi va înconjura iazul de trei ori, fără s-o pună jos şi să se răsufle, ai aceluia să fie banii.</p>
89 <p>Şi cum zice, umflă dracul iapa în cârcă şi într-o clipă înconjură iazul de trei ori. Prepeleac, văzând atâta putere din partea dracului, nu-i prea veni la socoteală, dar tot îşi ţinu firea şi zise:</p>
90 <p>– Măi Michiduţă! doar eu te credeam mai tare decât eşti! Aşa-i că tu ai luat iapa în spate? Însă eu ţi-oi lua-o numai între picioare; şi îndată se şi azvârle pe iapă şi înconjură iazul de trei ori, fără să se răsufle.</p>
91 <p>Dracul atunci se miră mult de asta şi, neavând ce mai zice, iscodi alta.</p>
92 <p>– Acum să ne întrecem din fugă, zise el.</p>
93 <p>– Măi Michiduţă! da’ cu mine ţi-ai găsit că poţi tu să te întreci din fugă?</p>
94 <p>– D-apoi cu cine?</p>
95 <p>– Vină încoace, să-ţi arăt eu cu cine!</p>
96 <p>Apoi merge împreună cu dracul în nişte porumbrei, unde vede un iepure dormind, şi i-l arată.</p>
97 <p>– Vezi tu colo pe cineva ghemuit jos şi mititel?</p>
98 <p>– Văd.</p>
99 <p>– Acela-i copilul meu cel mai mic. Aţine-te! Şi când l-oi trezi din somn, să te iei după el. Şi-odată şi strigă: u! ta! na! na! na!</p>
100 <p>Atunci iepurele sare, şi dracul după el. Fug ei cât fug, şi de la o vreme dracul pierde urma iepurelui. Până acum toţi râdeau de Prepeleac, dar acum a ajuns să râdă şi el de dracul. Pe când Dănilă se ţinea cu mâna de inimă, râzând de prostia dracului, iaca şi acesta se înturna gâfuind.</p>
101 <p>– Mă! da’ sprinten şi sprinţăroi copil mai ai, drept să-ţi spun! Când aproape-aproape să pun mâna pe dânsul, i-am pierdut urma, şi să te duci, duluţă!</p>
102 <p>– Seamănă tătâne-său, sireicanul! zise Dănilă. Ei? mai ai poftă să te întreci şi cu mine?</p>
103 <p>– Ba mai pune-ţi pofta-n cui! Mai bine să ne întrecem din trântă.</p>
104 <p>– Din trântă? Doar de ţi-e greu de viaţă. Mă! tot am auzit din bătrâni că dracii nu-s proşti; d-apoi, cum văd eu, tu numai nu dai în gropi, de prost ce eşti. Ascultă! Eu am un unchi bătrân de 999 de ani şi 52 de săptămâni; şi de-l vei putea trânti pe dânsul, atunci să te încerci şi cu mine, dar cred că ţi-a da pe nas.</p>
105 <p>Zicând aceste, porneşte înainte şi face semn dracului cu mâna, să vină după el. În fundul pădurii, sub nişte stânci, se afla o bizunie de urşi, peste care dăduse Prepeleac, umblând câteodată, ca pusnic ce se găsea, după vlăstari sălbatici şi după zmeură. Ajungând ei aproape, Dănilă zise:</p>
106 <p>– Iaca locaşul unchiului meu. Intră înlăuntru; ai să-l găseşti dormind în cenuşă, cu nasul în tăciuni. De vorbit, nu poate vorbi, că măselele şi dinţii i-au căzut mai bine de o mie de ani.</p>
107 <p>Dracul, când n-are ce face, ştiţi ce face… Intră înlăuntru şi începe a-şi purta codiţa cea bârligată pe la nasul uncheşului. Atâta i-a trebuit lui moş Ursilă, ş-apoi las’ pe dânsul! Deodată sare mânios din bârlog, haţ! dracul subsuoară şi-l strânge cu atâta putere, de era să-şi dea sufletul, şi ochii i-au ieşit afară din cap cât cepele de mari.</p>
108 <p>– Na! nu cauţi, ş-o găseşti, zise Dănilă, care privea de departe vălmăşagul acesta şi se strica de râs. Dar nu ştiu ce face dracul, că face el ce face, şi cu mare greu scapă din labele lui moş Ursilă. Dănilă, cum vede pe drac scăpat, bun teafăr… se face că-l scoate.</p>
109 <p>– Ia las’, măi omule, las’! nu-ţi mai face obraz. Dacă ai ştiut că ai un moş aşa de grobian, pentru ce m-ai îndemnat să mă lupt cu el?</p>
110 <p>– Da’ ce? Nu ţi-a plăcut? Hai şi cu mine!</p>
111 <p>– Cu tine, şi numai cu tine, m-oi întrece din chiuit; şi care-a chiui mai tare, acela să ia banii.</p>
112 <p>– Bun! zise Dănilă în gând; las’ că te-oi chiui eu! Măi Michiduţă! Ia chiuie tu întâi, ca să aud cum chiui.</p>
113 <p>Atunci dracul se crăceşte c-un picior la asfinţit şi cu unul la răsărit, s-apucă zdravăn cu mâinile de torţire cerului, cască o gură cât o şură, şi, când chiuie o dată, se cutremură pământul, văile răsună, mările clocotesc şi peştii din ele se sperie; dracii ies afară din iaz câtă frunză şi iarbă! Şi oleacă numai de nu s-a risipit bolta cerului. Dănilă însă şedea călare pe burduful cu bani şi, ţinându-şi firea, zise:</p>
114 <p>– Mă! da’ numai aşa de tare poţi chiui? Eu mai nu te-am auzit. Mai chiuie o dată!</p>
115 <p>Dracul chiuie şi mai grozav.</p>
116 <p>– Tot nu te-am auzit. Încă o dată!</p>
117 <p>Dracul chiuie ş-a treia oară, aşa de tare, de credeai că s-a rupt ceva într-însul.</p>
118 <p>– Acum nu te-am auzit nici atâta… Aşa-i c-a venit şi rândul meu?</p>
119 <p>– Mai aşa!</p>
120 <p>– Măi Michiduţă! când oi chiui eu, ai să asurzeşti ş-au să-ţi sară creierii din cap. Înţeles-ai tu? Însă eu îţi priesc bine, dacă-i vrea să mă asculţi.</p>
121 <p>– În ce fel?</p>
122 <p>– Ia să-ţi leg ochii şi urechile c-un ştergar, dacă vrei să mai trăieşti.</p>
123 <p>– Leagă-mi ce ştii şi cu ce ştii, numai să nu mor!</p>
124 <p>Atunci Dănilă leagă strâns c-un ştergar gros de câlţi ochii şi urechile dracului, ca la baba-oarba; apoi ia o drughineaţă groasă de stejar în mână, căci, cât era de pusnic Dănilă, tot mai mult se bizuia pe drughineaţă decât în sfânta cruce, şi pâc! la tâmpla dracului cea dreaptă, una!</p>
125 <p>– A… leu! destul! Nu mai chiui!</p>
126 <p>– Ba nu! stai, Sarsailă! tu cum ai chiuit de trei ori? Trosc! şi la stânga una!</p>
127 <p>– Va… leu! destul!</p>
128 <p>– Ba nu-i destul! şi-i mai trage şi-n numele tatălui una!</p>
129 <p>– A…uleo! strigă dracul îngrozitor, şi cu ochii legaţi, cum era, văicărându-se grozav şi zvârcolindu-se ca şarpele, se aruncă în iaz, spunând lui Scaraoschi cele întâmplate şi că nu-i de şuguit cu vrăjitorul acesta.</p>
130 <p>Dănilă însă ofta din greu lângă burduful cu bani şi se tot frământa cu gândul ce-i de făcut. Când, iaca al treilea drac i se înfăţişază înainte, c-un buzdugan straşnic de mare în mână, pe care îl trânteşte la pământ şi zice:</p>
131 <p>– Măi omule! ia, acum să te văd! Cine-a azvârli buzduganul ista mai tare în sus, ai aceluia să fie banii.</p>
132 <p>"Na! Dănilă, zice el în gândul său, aşă-i c-ai sfeclit-o?"</p>
133 <p>Dar vorba ceea: "Nevoia învaţă pe cărăuş".</p>
134 <p>– Ia zvârle-l tu întâi, măi dracule!</p>
135 <p>Atunci dracul ia buzduganul de coadă, şi când îl zvârle, se suie aşa de tare, de nu se mai vede; şi abia după trei zile şi trei nopţi, căzând jos, cu mare străşnicie s-a cufundat în fundul pământului, de s-au zguduit temeliile lumii!</p>
136 <p>– Ia azvârle-l şi tu acum, zise dracul îngâmfat.</p>
137 <p>– L-oi zvârli eu, nu te îngriji, dar scoate-l mai întâi în faţa pământului, cum a fost şi la tine.</p>
138 <p>Dracul ascultă şi-l scoate.</p>
139 <p>– Haiti! mai repede, mai repede, că n-am timp de aşteptat…</p>
140 <p>– Mai îngăduieşte puţin, tartarule, că nu te trag copiii de poale! Dracul îngăduie, căci n-are încotro.</p>
141 <p>Nu trecu mult şi ziua se călători. Cerul era limpede, şi luceferii sclipitori râdeau la stele, iară luna, scoţând capul de după dealuri, se legăna în văzduh, luminând pământul.</p>
142 <p>– Da’ nu-l mai zvârli, omule?</p>
143 <p>– Ba am să-l zvârl de-acum; dar îţi spun dinainte, să te ştergi pe bot despre dânsul.</p>
144 <p>– De ce?</p>
145 <p>– Iaca de ce: vezi tu colo în lună nişte pete?</p>
146 <p>– Le văd.</p>
147 <p>– Acolo-s fraţii mei din ceea lume. Şi, Doamne, mare nevoie mai au de fier, ca să-şi potcovească caii. Uite bine şi vezi cum îmi fac semn cu mâna, să le dau buzduganul ista; ş-odată şi pune mâna pe dânsul.</p>
148 <p>– Stăi, nepriceputule, că buzduganul ista îl avem lăsat moştenire de la strămoşul nostru; şi nu-l putem da nici pentru toată lumea; ş-odată-i şi smunceşte buzduganul din mână, şi fuga cu el în iaz, spunând lui Scaraoschi ce era să păţească cu buzduganul.</p>
149 <p>Atunci Scaraoschi, îngrijit şi mânios grozav, chemă înaintea sa pe toată drăcimea şi bătu din picior, strigând:</p>
150 <p>– Acum, în clipă, să se aleagă unul dintre voi care să meargă şi să afurisească pe acest proclet şi vrăjmaş cumplit.</p>
151 <p>Pe loc şi vine unul înantea sa, tremurând.</p>
152 <p>– Să trăiţi, mârşăvia-voastră! Eu mă duc să îndeplinesc nelegiuita voastră poruncă.</p>
153 <p>– Mergi! şi dacă-i fi meşter şi-i izbuti, să ştii c-am să te fac mai mare.</p>
154 <p>Atunci dracul porneşte c-o falcă-n cer şi cu una-n pământ, şi într-o clipă şi ajunge la pusnicul Dănilă.</p>
155 <p>– Măi omule, zise dracul. Tu, cu şmecheriile tale, ai tulburat toată drăcimea; da’ acuşi am să te vâr şi eu în toate grozile morţii! Hai să ne blestemăm, şi care dintre noi amândoi a fi mai meşter, acela să ia banii!</p>
156 <p>Ş-odată şi-ncepe dracul a boscorodi din gură şi a descânta, că nu ştiu ce face, de-i pocneşte lui Dănilă un ochi din cap. Săracul Prepeleac! se vede că i-a fost scris tot el să răsplătească şi păcatele iepei frăţine-său, ale caprei, ale gânsacului logodit şi ale boilor ucişi în pădure. Pesemne blestemul gâştelor văduvite l-a ajuns, sărmanul!</p>
157 <p>Doamne! Multe mai are de pătimit un pusnic adevărat când se depărtează de poftele lumeşti şi se gândeşte la fapte bune! Ş-apoi ce este mai gingaş decât ochiul? Dănilă crăpa de durere! dar, oricât îl durea de tare, el tot îşi ţinu inima cu dinţii şi zise:</p>
158 <p>– Nu mă sperii tu cu de-alde-aceste, demon spurcat ce eşti! Am să te fac să-ţi muşti mâinile şi să mă pomeneşti în toată viaţa ta!</p>
159 <p>– Dă, dă, nu mai dondăi atâta din gură şi blestemă şi tu acum, să te văd cât eşti de meşter.</p>
160 <p>– Ai să iei burduful cu bani în spate şi ai să mergi la casa mea, căci blestemurile părinteşti nu-s la mine. Înţeles-ai?</p>
161 <p>Şi, cum zice, încalecă şi Dănilă pe burduf; iară dracu-i umflă în spate şi zboară iute ca gândul taman la casa lui Dănilă Prepeleac.</p>
162 <p>Copiii şi nevasta lui, când au văzut un bivol zburând pe sus, au rupt-o de fugă, înspăimântaţi. Dănilă, însă, a început a-i striga pe nume; şi ei, cunoscând glasul lui, s-au oprit.</p>
163 <p>– Dragii tatei, băieţi! Ia veniţi încoace şi aduceţi cu voi şi blestemurile părinteşti! ragila şi pieptenii de pieptănat câlţi!</p>
164 <p>Băieţii încep a curge toţi, care dincotro, cu blestemurile părinteşti în mână. Îi venise acum şi lui Dănilă apa la moară.</p>
165 <p>– Puneţi mâna, copii, pe jupânul ista, şi începeţi a-l blestema cum îţi şti voi mai bine, ca să-i placă şi dumisale.</p>
166 <p>Atunci lasă pe copii, că şi dracul fuge de dânşii. Au tăbărât cu toţii pe dânsul şi l-au schingiuit după placul lui Dănilă. Ş-a început dracul a ţipa cât îi lua gura; şi scăpând cu mare greu de mâinile lor, hârşcâit şi stâlcit cum era, a lăsat şi bani şi tot şi s-a dus pe urlaţi după ceilalţi.</p>
167 <p>Iară Dănilă Prepeleac, nemaifiind supărat de nimene şi scăpând deasupra nevoii, a mâncat şi a băut şi s-a desfătat până la adânci bătrâneţe, văzându-şi pe fiii fiilor săi împrejurul mesei sale.</p>
File js/data/authors/icreanga/book_povestea-porcului.html added (mode: 100644) (index 0000000..245c53f)
1 <p>Cică erau odată o babă şi un moşneag: moşneagul de-o sută de ani, şi baba de nouăzeci; şi amândoi bătrânii aceştia erau albi ca iarna şi posomorâţi ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii. Şi, Doamne! tare mai erau doriţi să aibă măcar unul, căci, cât era ziulica şi noaptea de mare, şedeau singurei ca cucul şi le ţiuiau urechile, de urât ce le era. Şi apoi, pe lângă toare aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânşii: un bordei ca vai de el, nişte ţoale rupte, aşternute pe laiţe, şi atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca şi mai tare, căci ţipenie de om nu le deschidea uşa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii!</p>
2 <p>În una din zile, baba oftă din greu şi zise moşneagului:</p>
3 <p>– Doamne, moşnege, Doamne! De când suntem noi, încă nu ne-a zis nime tată şi mamă! Oare nu-i păcat de Dumnezeu că mai trăim noi pe lumea asta? Căci la casa fără de copii nu cred că mai este vrun Doamne-ajută!</p>
4 <p>– Apoi dă, măi babă, ce putem noi face înaintea lui Dumnezeu?</p>
5 <p>– Aşa este, moşnege, văd bine; dar, până la una, la alta, ştii ce-am gândit eu astă-noapte?</p>
6 <p>– Ştiu, măi babă, dacă mi-i spune.</p>
7 <p>– Ia, mâine dimineaţă, cum s-a miji de ziuă, să te scoli şi să apuci încotro-i vedea cu ochii; şi ce ţi-a ieşi înainte întâi şi-ntâi, dar a fi om, da’ şarpe, da’, în sfârşit, orice altă jivină a fi, pune-o în traistă şi o adă acasă; vom creşte-o şi noi cum vom putea, şi acela să fie copilul nostru.</p>
8 <p>Moşneagul, sătul şi el de-atâta singurătate şi dorit să aibă copii, se scoală a doua zi dis-dimineaţă, îşi ia traista în băţ şi face cum i-a zis baba… Porneşte el şi se duce tot înainte pe nişte ponoare, până ce dă peste un bulhac. Şi numai iaca că vede în bulhac o scroafă cu doisprezece purcei, care şedeau tologiţi în glod şi se păleau la soare. Scroafa, cum vede pe moşneag că vine asupra ei, îndată începe a grohăi, o rupe de fugă, şi purceii după dânsa. Numai unul, care era mai ogârjit, mai răpănos şi mai răpciugos, neputând ieşi din glod, rămase pe loc.</p>
9 <p>Moşneagul degrabă îl prinde, îl bagă în traistă, aşa plin de glod şi de alte podoabe cum era, şi porneşte cu dânsul spre casă.</p>
10 <p>– Slavă ţie, Doamne! zise moşneagul, că pot să duc babei mele o mângâiere! Mai ştiu eu? Poate ori Dumnezeu, ori dracul i-a dat în gând ieri noapte de una ca asta.</p>
11 <p>Şi cum ajunge-acasă, zice:</p>
12 <p>– Iaca, măi băbuşcă, ce odor ţi-am adus eu! Numai să-ţi trăiască! Un băiat ochios, sprâncenat şi frumuşel de nu se mai poate. Îţi seamănă ţie, ruptă bucăţică! Acum pune de lăutoare şi grijeşte-l cum ştii tu că se grijesc băieţii: că, după cum vezi, îi cam colbăit, mititelul!</p>
13 <p>– Moşnege, moşnege! zise baba, nu râde, că şi aceasta-i făptura lui Dumnezeu; ca şi noi… Ba poate… şi mai nevinovat, sărmanul!</p>
14 <p>Apoi, sprintenă ca o copilă, face degrabă leşie, pregăteşte de scăldătoare şi, fiindcă ştia bine treaba moşitului, lă purcelul, îl scaldă, îi trage frumuşel cu untură din opaiţ pe la toate încheieturile, îl strânge de nas şi-l sumuţă, ca să nu se deoache odorul. Apoi îl piaptănă şi-l grijeşte aşa de bine, că peste câteva zile îl scoate din boală; şi cu tărâţe, cu cojiţe, purcelul începe a se înfiripa şi a creşte văzând cu ochii, de-ţi era mai mare dragul să te uiţi la el. Iară baba nu ştia ce să mai facă de bucurie că are un băiat aşa de chipos, de hazliu, de gras şi învelit ca un pepene. Să-i fi zis toată lumea că-i urât şi obraznic, ea ţinea una şi bună, că băiat ca băiatul ei nu mai este altul! Numai de-un lucru era baba cu inima jignită: că nu putea să le zică tată şi mamă.</p>
15 <p>Într-una din zile, moşneagul voieşte a merge la târg să mai cumpere câte ceva.</p>
16 <p>– Moşnege, zise baba, nu uita să aduci şi nişte roşcove pentru ist băiat, că tare-a fi dorit, mititelul!</p>
17 <p>– Bine, măi babă. Dar în gândul său: "Da’ mânca-l-ar brânca să-l mănânce, surlă, că mult mă mai înăduşi cu dânsul. De-am avea pâine şi sare pentru noi, da’ nu să-l mai îndop şi pe dânsul cu bunătăţi… Când m-aş potrivi eu babei la toate cele, apoi aş lua câmpii!"</p>
18 <p>În sfârşit, moşneagul se duce la târg, târguieşte el ce are de târguit şi, când vine acasă, baba îl întreabă, ca totdeauna:</p>
19 <p>– Ei, moşnege, ce mai ştii de pe la târg?</p>
20 <p>– Ce să ştiu, măi babă? Ia, nu prea bune veşti: împăratul vrea să-şi mărite fata.</p>
21 <p>– Şi asta-i veste rea, moşnege?, D-apoi îngăduieşte puţin, măi babă, că nu-i numai atâta, că, de ce-am auzit eu, mi s-a suit părul în vârful capului. Şi când ţi-oi spune până la sfârşit, cred că ţi s-a încrâncena şi ţie carnea pe tine.</p>
22 <p>– Da’ de ce, moşnege? Vai de mine!</p>
23 <p>– D-apoi, iaca de ce, măi babă, ascultă: Împăratul a dat de ştire, prin crainicii săi, în toată lumea, că oricine s-a afla să-i facă, de la casa aceluia şi până la curţile împărăteşti, un pod de aur pardosit cu pietre scumpe şi fel de fel de copaci, pe de-o parte şi de alta, şi în copaci să cânte tot felul de păsări, care nu se mai află pe lumea asta, aceluia îi dă fata; ba cică-i mai dă şi jumătate din împărăţia lui. Iară cine s-a bizui să vină ca s-o ceară de nevastă şi n-a izbuti să facă podul, aşa cum ţi-am spus, aceluia pe loc îi şi taie capul. Şi cică până acum o mulţime de feciori de crai şi de împăraţi, cine mai ştie de pe unde au venit, şi nici unul din ei n-a făcut nici o ispravă; şi împăratul, după cum s-a hotărât, pe toţi i-a tăiat, fără cruţare, de le plânge lumea de milă. Apoi, măi babă, ce zici? bune veşti sunt aceste? Ba şi împăratul cică s-a bolnăvit de supărare!</p>
24 <p>– Of! moşnege, of! boala împăraţilor e ca sănătatea noastră! Numai despre feţii de împărat, ce mi-ai spus, mi se rupe inima din mine, că mare jale şi alean or fi mai ducând mamele lor pentru dânşii! Mai bine că al nostru nu poate vorbi şi nu-l duce capul, ca pe alţii… la atâtea iznoave.</p>
25 <p>– Bune-s şi acestea, măi babă; da’ bună ar fi şi aceea când ar avea cineva un fecior care să facă podul şi să ia pe fata împăratului, că ştiu c-ar încăleca pe nevoie şi, Doamne! mare slavă ar mai dobândi în lume!</p>
26 <p>Când vorbeau bătrânii, purcelul şedea în culcuş, într-un cotlon sub vatră, cu râtul în sus şi, uitându-se ţintă în ochii lor, asculta ce spun ei şi numai pufnea din când în când. Şi cum sfătuiau bătrânii, ei înde ei, despre acestea, numai iaca se aude sub vatră: "Tată şi mamă! eu îl fac". Baba atunci a ameţit de bucurie, moşneagul însă, gândind că-i Ucigă-l crucea, s-a speriat şi, uimit, se uita prin bordei în toate părţile, să vadă de unde a ieşit acel glas; dar, nevăzând pe nime, şi-a mai venit în sine. Însă godacul iar a strigat:</p>
27 <p>– Tată, nu te înfricoşa, că eu sunt! Ci trezeşte pe mama şi du-te la împăratul de-i spune că eu îi fac podul.</p>
28 <p>Moşneagul atunci zise îngăimat:</p>
29 <p>– D’apoi ai să-l poţi face, dragul tatei?</p>
30 <p>– Despre asta n-aibi grijă, tată, că eşti cu mine. Numai du-te şi vesteşte împăratului ce-am spus eu!</p>
31 <p>Baba, atunci, venindu-şi în sine, sărută băiatul şi-i zise:</p>
32 <p>– Dragul mamei, drag! Nu-ţi pune viaţa în primejdie, şi pe noi să ne laşi, tocmai acum, străini, cu inima arsă şi fără nici un sprijin!</p>
33 <p>– Nu te îngriji, mămucă, defel; că trăind şi nemurind ai să vezi cine sunt eu.</p>
34 <p>Atunci moşneagul, nemaiavând ce zice, îşi piaptănă barba frumos, ia toiagul bătrâneţilor în mână, apoi iese din casă şi porneşte spre împărăţie şi, cum ajunge în târg, se duce cu pieptul deschis drept la palatul împăratului. Un străjer, cum vede pe moşneag că stă pe-acolo, îl întreabă:</p>
35 <p>– Da’ ce vrei, moşule!</p>
36 <p>– Ia, am treabă la împăratul; feciorul meu se prinde că i-a face podul.</p>
37 <p>Străjerul, ştiind porunca, nu mai lungeşte vorba, ci ia moşneagul şi-l duce înaintea împăratului. Împăratul, văzând pe moşneag, îl întreabă:</p>
38 <p>– Ce voieşti de la mine, moşule?</p>
39 <p>– Să trăiţi mulţi ani cu bine, luminate şi preaputernice împărate! Fecioru-meu, auzind că aveţi fată de măritat, m-a trimis, din partea lui, ca să aduc la cunoştinţa măriei-voastre că el, cică, poate să vă facă podul.</p>
40 <p>– Dacă poate să-l facă, facă-l, moşnege; şi atunci fata şi jumătate din împărăţia mea ale lui să fie. Iară de nu, atunci… poate-i fi auzit ce-au păţit alţii, mai de viţă decât dânsul?! Dacă te prinzi aşa, apoi mergi de-ţi adă feciorul încoace. Iară de nu, caută-ţi de drum şi nu umbla cu gărgăunii în cap.</p>
41 <p>Moşneagul, auzind aceste chiar din gura împăratului, se pleacă până la pământ; apoi iese şi porneşte spre casă, ca să-şi aducă feciorul. Şi, cum ajunge acasă, spune fecioru-său ce a zis împăratul. Purcelul atunci, plin de bucurie, începe a zburda prin bordei, dă un ropot pe sub laiţe, mai răstoarnă câteva oale cu râtul şi zice:</p>
42 <p>– Haidem, tătucă, să mă vadă împăratul!</p>
43 <p>Baba, atunci, începe a se boci şi a zice:</p>
44 <p>– Se vede că eu nu mai am parte în lumea asta de nimica! Până acum m-am chinuit de l-am crescut şi l-am scos din toată nevoia, şi acum… parcă văd c-am să rămân fără dânsul!</p>
45 <p>Şi, tot bocind ea, o apucă leşin de supărare. Iar moşneagul, de cuvânt; pune cuşma pe cap, o îndeasă pe urechi, îşi ia toiagul în mână, iese din casă şi zice:</p>
46 <p>– Hai cu tata, băiete, s-aducem noră mâne-ta.</p>
47 <p>Purcelul, atunci, de bucurie, mai dă un ropot pe sub laiţe, apoi se ia după moşneag şi, cât cole, mergea în urma lui, grohăind şi muşluind pe jos, cum e treaba porcului. Abia ajung ei la porţile palatului împărătesc, şi străjerii, cum îi văd, încep a se uita unul la altul şi a bufni de râs.</p>
48 <p>– Da’ ce-i acesta, moşule? zise unul din ei.</p>
49 <p>– D’apoi acesta mi-e feciorul, care se prinde c-a face podul împăratului.</p>
50 <p>– Doamne, moşule, Doamne! multă minte îţi mai trebuie! zise un străjer bătrân; se vede că ţi-ai urât zilele!</p>
51 <p>– Apoi dă, ce-i scris omului în frunte-i este pus, şi tot de-o moarte are să moară cineva.</p>
52 <p>– D-ta, moşule, cum vedem noi, cauţi pricina ziua-miazamare, cu lumânare, ziseră străjerii.</p>
53 <p>– D-apoi asta nu vă priveşte pe d-voastre; ia, mai bine păziţi-vă gura şi daţi de ştire împăratului c-am venit noi, răspunse moşneagul.</p>
54 <p>Străjerii, atunci, se uită lung unul la altul şi strâng şi ei din umeri, apoi unul din ei vesteşte împăratului despre venirea noilor peţitori, moşneagul cu purcelul său! Atunci împăratul îl cheamă înaintea sa. Moşneagul, cum intră, se pleacă până la pământ şi stă la uşă, smerit. Iară purcelul calcă înainte pe covoare, grohăind, şi începe a muşlui prin casă.</p>
55 <p>Atunci împăratul, văzând aşa mare obrăznicie, pe de-o parte i-a venit a râde, iară pe de alta se tulbură grozav şi zise:</p>
56 <p>– Da’ bine, moşnege, când ai venit în cela rând, parcă erai în toată mintea; dar acum unde te visezi, de umbli cu porci după tine? Şi cine te-a pus la cale să mă iei tocmai pe mine în bătaie de joc?</p>
57 <p>– Ferească Dumnezeu, înălţate împărate, să cuget eu, om bătrân, la una ca asta! D-apoi, să avem iertare, luminareavoastră, că acesta mi-i flăcăul, despre care v-am spus mai deunăzi că m-a trimis la măria-voastră, dacă vă mai aduceţi aminte.</p>
58 <p>– Şi el are să-mi facă podul?</p>
59 <p>– D-apoi aşa nădăjduim în Dumnezeu, că chiar el, măria-ta!</p>
60 <p>– Hai! ia-ţi porcul de-aici şi ieşi afară! Şi dacă până mâine dimineaţă n-a fi podul gata, moşnege, are să-ţi stea capul unde-ţi stau tălpile. Înţelesu-m-ai?</p>
61 <p>– Milostiv este Cel-de-sus, măria-voastră! Iară dacă s-a întâmpla,, să nu bănuiţi, puternice împărate!, după dorinţa luminării-voastre, apoi atunci să ne trimiteţi copila acasă.</p>
62 <p>Şi zicând aceste, se pleacă după obicei, îşi ia purcelul, iese şi porneşte spre casă, urmat de câţiva ostaşi, în paza cărora l-a dat împăratul până a doua zi; ca să vadă ce poate fi una ca asta. Căci multă vorbă, mult râs şi mare nedumerire se mai făcuse la palat şi în toate părţile despre o astfel de batjocură nemaipomenită.</p>
63 <p>Şi, către seară, ajungând moşneagul şi cu purcelul acasă, pe babă o apucă un tremur, de spaimă, şi începe a se văicăra şi a zice:</p>
64 <p>– Vai de mine, moşnege! da’ ce foc mi-ai adus la casă? Mie ostaşi îmi trebuiesc?</p>
65 <p>– Încă mai ai gură să întrebi?! acestea-s faptele tale; m-am luat după capul tău cel sec şi m-am dus pe coclauri să-ţi aduc copii de suflet. Şi acum, iaca în ce chichion am intrat! Că n-am adus eu ostaşii, ci ei m-au adus pe mine. Şi capului meu se vede că până mâine dimineaţă i-a fost scris să mai steie unde stă!</p>
66 <p>Purcelul însă umbla muşluind prin casă după mâncare şi nici grijă n-avea despre încurcala ce făcuse. Moşnegii s-au ciondănit cât s-au mai ciondănit şi, cât erau ei de îngrijiţi, despre ziuă au adormit. Iară purcelul atunci s-a suit binişor pe laiţă, a spart o fereastră de bărdăhan şi, suflând o dată din nări, s-au făcut că două suluri de foc, de la bordeiul moşneagului, care acum nu mai era bordei, şi până la palatul împăratului. Şi podul, cu toate cele poruncite, era acum gata. Iară bordeiul moşneagului se prefăcuse într-un palat mult mai strălucitor decât al împăratului! Şi, deodată, baba şi moşneagul se trezesc îmbrăcaţi în porfiră împărătească, şi toate bunătăţile de pe lume erau acum în palaturile lor. Iară purcelul zburda şi se tologea numai pe covoare, în toate părţile.</p>
67 <p>Tot în acea vreme, şi la împărăţie straşnică zvoană s-a făcut, şi însuşi împăratul cu sfetnicii săi, văzând această mare minune, grozav s-au speriat, şi temându-se împăratul să nu i se întâmple ceva de rău, a făcut sfat şi a găsit cu cale să dea fata după feciorul moşneagului şi de îndată a şi trimis-o. Căci şi împăratul, cât era de împărat, le dăduse acum toate pe una, şi nici măcar aceea nu era bună: frica!</p>
68 <p>Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile şi socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: "Dacă aşa au vrut cu mine părinţii şi Dumnezeu, apoi aşa să rămâie". Şi s-a apucat de gospodărie.</p>
69 <p>Purcelul toată ziua muşluia prin casă, după obiceiul său, iară noaptea, la culcare, lepăda pielea cea de porc şi rămânea un fecior de împărat foarte frumos! Şi n-a trecut mult, şi nevasta lui s-a deprins cu dânsul, de nu-i mai era acum aşa de urât ca dintâi.</p>
70 <p>La vro săptămână, două, tânăra împărăteasă, cuprinsă de dor, s-a dus să-şi mai vadă părinţii; iară pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mâna să iasă cu dânsul. Părinţii, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, şi, întrebând-o despre gospodărie şi bărbat, ea a spus tot ce ştia. Atunci împăratul a început s-o sfătuiască, zicând:</p>
71 <p>– Draga tatei! Să nu cumva să te împingă păcatul să-i faci vrun neajuns, ca să nu păţeşti vreo nenorocire! Căci, după cum văd eu, omul acesta, sau ce-a fi el, are mare putere. Şi trebuie să fie ceva neînţeles de mintea noastră, de vreme ce a făcut lucruri peste puterea omenească!</p>
72 <p>După aceasta au ieşit amândouă împărătesele în grădină ca să se plimbe. Şi aici, mama sfătui pe fată cu totul de alt fel:</p>
73 <p>– Draga mamei, ce fel de viaţă ai să mai duci tu dacă nu poţi ieşi în lume cu bărbatul tău? Eu te sfătuiesc aşa: să potriveşti totdeauna să fie foc zdravăn în sobă şi, când a adormi bărbatu-tău, să iei pielea cea de porc şi s-o dai în foc, ca să ardă, şi atunci ai să te mântui de dânsa!</p>
74 <p>– Că bine zici, mamă! iaca, mie nu mi-a venit în cap de una ca asta.</p>
75 <p>Şi cum s-a întors împărăteasa cea tânără seara acasă, a şi poruncit să-i facă un foc bun în sobă. Şi când dormea bărbatusău mai bine, ea a luat pielea cea de porc, de unde o punea el, şi a dat-o pe foc! Atunci perii de pe dânsa au început a pârâi şi pielea a sfârâi, prefăcându-se în cioric ars şi apoi în scrum; şi a făcut în casă o duhoare aşa de grozavă, încât bărbatul pe loc s-a trezit înspăimântat, a sărit drept în picioare şi s-a uitat cu jale în sobă. Şi când a văzut această mare nenorocire, a lăcrimat, zicând:</p>
76 <p>– Alei! femeie nepricepută! Ce-ai făcut? De te-a învăţat cineva, rău ţi-a priit, iară de-ai făcut-o din capul tău, rău cap ai avut!</p>
77 <p>Atunci ea deodată s-a văzut încinsă peste mijloc cu un cerc zdravăn de fier. Iară bărbatu-său i-a zis:</p>
78 <p>– Când voi pune eu mâna mea cea dreaptă pe mijlocul tău, atunci să plesnească cercul acesta, şi numai atunci să se nască pruncul din tine, pentru că ai ascultat de sfaturile altora, de ai nenorocit şi căzăturile ieste de bătrâni, m-ai nenorocit şi pe mine şi pe tine deodată! Şi dacă vei avea cândva nevoie de mine, atunci să ştii că mă cheamă Făt-Frumos şi să mă cauţi la Mănăstirea-de-Tămâie.</p>
79 <p>Cum a sfârşit de zis aceste, deodată s-a stârnit un vânt năprasnic, şi, venind un vârtej înfricoşat, a ridicat pe ginerele împăratului în sus şi s-a făcut nevăzut. Atunci podul cel minunat îndată s-a stricat şi s-a mistuit, de nu se ştie ce s-a făcut. Iară palatul în care şedeau moşnegii şi cu nora, cu toate bogăţiile şi podoabele din el, s-a schimbat iarăşi în sărăcăciosul bordei al moşneagului, de mai înainte. Atunci bătrânii, văzând astă mare nenorocire şi pe nora lor în aşa hal, au început a o mustra, cu lacrimi în ochi, şi a-i zice cu asprime să se ducă unde ştie, că ei n-au cu ce s-o ţină.</p>
80 <p>Ea, văzându-se acum aşa de nenorocită şi oropsită, ce să facă şi încotro s-apuce? Să se ducă la părinţi? Se temea de asprimea tată-său şi de şugubaţa defăimare a oamenilor! Să rămână pe loc? Nu avea cele trebuitoare şi-i era lehamete de mustrările socrilor. În sfârşit, s-a hotărât a se duce în toată lumea, să-şi caute bărbatul. Şi hotărându-se astfel, a zis Doamne-ajută! şi a pornit încotro a văzut cu ochii. Şi a mers ea, a mers tot înainte, prin pustiuri, un an de zile, până a ajuns într-un loc sălbatic şi cu totul necunoscut. Şi aici, văzând o căsuţă tupilată şi acoperită cu muşchi, care mărturisea despre vechimea ei, a bătut la poartă. Atunci se aude dinlăuntru un glas de femeie bătrână, zicând:</p>
81 <p>– Cine-i acolo?</p>
82 <p>– Eu sunt, un drumeţ rătăcit.</p>
83 <p>– De eşti om bun, dă-te aproape de chilioara mea; iară de eşti om rău, du-te departe de pe locurile aceste, că am o căţea cu dinţii de oţel şi, de i-oi da drumul, te face mii de fărâme!</p>
84 <p>– Om bun, măicuţă!</p>
85 <p>Atunci i se deschide poarta şi drumeaţa intră înlăuntru.</p>
86 <p>– Da’ ce vânt te-a adus şi cum ai putut răzbate prin aceste locuri, femeie, hăi? Că pasăre măiastră nu vine pe aici, necum om pământean.</p>
87 <p>Atunci drumeaţa a oftat din greu şi a zis:</p>
88 <p>– Ia, păcatele mele m-au adus, măicuţă. Caut Mănăstirea-de-Tămâie şi nu ştiu în care parte a lumii se află!</p>
89 <p>– Se vede că tot mai ai oleacă de noroc de ai nimerit tocmai la mine. Eu sunt sfânta Miercuri, de-i fi auzit de numele meu.</p>
90 <p>– De nume am auzit, măicuţă, dar că te afli în lumea asta, nici prin cap nu mi-a trecut vreodată.</p>
91 <p>– Vezi? Tot de noroc să se plângă omul!</p>
92 <p>Apoi sfânta Miercuri a strigat o dată cu glas puternic, şi pe loc s-au adunat toate jivinele din împărăţia ei; şi, întrebându-le despre Mănăstirea-de-Tămâie, au răspuns toate deodată că nici n-au auzit măcar pomenindu-se de numele ei. Sfânta Miercuri, auzind aceste, s-a arătat cu mare părere de rău, dar, neavând nici o putere, a dat drumeţei un corn de prescură şi un păhăruţ de vin, ca să-i fie pentru hrană la drum; şi i-a mai dat încă o furcă de aur, care torcea singură, şi i-a zis cu binişorul: "Păstreaz-o, că ţi-a prinde bine la nevoie". Apoi a îndreptat-o la soră-sa cea mai mare, la sfânta Vineri.</p>
93 <p>Şi drumeaţa, pornind, a mers iar un an de zile tot prin locuri sălbatice şi necunoscute, până ce cu mare greu ajunse la sfânta Vineri. Şi aici i s-a întâmplat ca şi la sfânta Miercuri: numai că sfânta Vineri i-a mai dat şi ea un corn de prescură, un păhăruţ de vin şi o vârtelniţă de aur care depăna singură; şi a îndreptat-o şi ea cu multă bunătate şi blândeţe la soră-sa cea mai mare, la sfânta Duminică. Şi de aici drumeaţa, pornind chiar în acea zi, a mers iarăşi un an de zile prin nişte pustietăţi şi mai grozave decât cele de până aici. Şi fiind însărcinată pe al treilea an, cu mare greutate a putut să ajungă şi până la sfânta Duminică. Şi sfânta Duminică a primit-o cu aceeaşi rânduială şi tot aşa de bine ca şi surorile sale. Şi făcându-i-se milă de această nenorocită şi zdruncinată fiinţă, a strigat şi sfânta Duminică o dată, cât a putut, şi îndată s-au adunat toate vietăţile: cele din ape, cele de pe uscat şi cele zburătoare. Şi atunci ea le-a întrebat cu tot dinadinsul dacă ştie vreuna din ele în care parte a lumii se află Mănăstirea-de-Tămâie. Şi toate au răspuns, ca dintr-o singură gură, că nu li s-a întâmplat să audă măcar vorbindu-se vreodată depre aceasta. Atunci sfânta Duminică a oftat din adâncul inimii, s-a uitat galeş la nenorocita drumeaţă şi i-a zis:</p>
94 <p>– Se vede că vrun blestem al lui Dumnezeu, sau altăceva, aşa trebuie să fie, de nu ai parte de ceea ce cauţi, fiica mea! Că aici este capătul unei lumi necunoscute încă şi de mine, şi oricât ai voi tu şi oricare altul să mai meargă înainte de aici, este cu neputinţă.</p>
95 <p>Şi atunci, numai iaca un ciocârlan şchiop se vede venind, cât ce putea; şi, şovâlc, şovâlc, şovâlc! se înfăţişază înaintea sfintei Duminici. Atunci ea îl întreabă şi pe acesta:</p>
96 <p>– Tu, ciocârlane, nu cumva ştii unde se află Mănăstirea-de-Tămâie?</p>
97 <p>– Da’ cum să nu ştiu, stăpână? Că doar pe-acolo m-a purtat dorul, de mi-am frânt piciorul.</p>
98 <p>– Dacă-i aşa, apoi acum îndată ia pe această femeie, du-o numaidecât acolo, cum îi şti tu, şi povăţuieşte-o cum a fi mai bine.</p>
99 <p>Atunci ciocârlanul, oftând, a răspuns cu smerenie:</p>
100 <p>– Mă supun cu toată inima la slujba măriei-voastre, stăpână, deşi este foarte cu anevoie de mers până acolo.</p>
101 <p>Apoi sfânta Duminică a dat şi ea drumeţei un corn de prescură şi un păhăruţ de vin, ca să-i fie pentru hrană până la Mănăstirea-de-Tămâie; şi i-a mai dat o tipsie mare de aur şi o cloşcă tot de aur, bătută cu pietre scumpe, şi cu puii tot de aur, ca să-i prindă bine la nevoie; şi apoi a dat-o pe seama ciocârlanului, care îndată a şi pornit, şovâlcâind.</p>
102 <p>Şi când ciocârlanul pe jos, când drumeaţa pe sus, când ea pe jos, când el pe sus. Şi când biata drumeaţă nu mai putea nici pe sus, nici pe jos, atunci îndată ciocârlanul o lua pe aripioarele sale şi o ducea. Şi tot aşa mergând ei încă un an de zile, cu mare greutate şi zdruncen, au trecut peste nenumărate ţări şi mări, şi prin codri şi pustietăţi aşa de îngrozitoare, în care fojgăiau balauri, aspide veninoase, vasiliscul cel cu ochi fermecători, vidre câte cu douăzeci şi patru de capete şi altă mulţime nenumărată de gângănii şi jigănii înspăimântătoare, care stăteau cu gurile căscate, numai şi numai să-i înghită; despre a cărora lăcomie, viclenie şi răutate nu-i cu putinţă să povestească limba omenească.</p>
103 <p>Şi, în sfârşit, după atâta amar de trudă şi primejdii, cu mare ce au izbutit să ajungă la gura unei peşteri. Aici călătoarea s-a suit iarăşi pe aripile ciocârlanului, din care abia mai putea fâlfâi, şi el şi-a dat drumul cu dânsa pe o altă lume, unde era un rai, şi nu altăceva!</p>
104 <p>– Iaca Mănăstirea-de-Tămâie! zise ciocârlanul. Aici se află Făt-Frumos, pe care îl cauţi tu de-atât amar de vreme. Nu cumva ţi-i cunoscut ceva pe aici?</p>
105 <p>Atunci ea, deşi îi fugeau ochii de atâtea străluciri, se uită mai cu băgare de seamă şi îndată cunoaşte podul cel minunat din ceea lume şi palatul în care trăise ea cu Făt-Frumos aşa de puţin, şi îndată i se umplură ochii de lacrimi de bucurie.</p>
106 <p>– Mai stai! şi nu te bucura aşa degrabă, că încă eşti nemernică pe aceste locuri şi tot n-ai scăpat de primejdii, zise ciocârlanul.</p>
107 <p>Îi arată apoi o fântână, unde trebuia să se ducă trei zile de-a rândul; îi spune cu cine are să se întâlnească şi ce să vorbească; o povăţuieşte ce să facă, rând pe rând, cu furca, cu vârtelniţa, cu tipsia şi cu cloşca cu puii de aur dăruite ei de cele trei surori: sfânta Miercuri, sfânta Vineri şi sfânta Duminică.</p>
108 <p>Apoi, luându-şi ziua bună de la călătoarea încredinţată lui, iute se întoarnă înapoi, zburând neîncetat de frică să nu-i mai rupă cineva şi celălalt picior. Iară nemernica drumeaţă, lăcrimând, îl petrecea cu ochii în zbor, mergând spre fântâna ce-i arătase el.</p>
109 <p>Şi cum ajunge la fântână, scoate mai întâi furca, de unde o avea strânsă, şi apoi se pune jos să se odihnească.</p>
110 <p>Nu trece mult şi, venind o slujnică să ia apă, cum vede o femeie necunoscută şi furca cea minunată torcând singură fire de aur, de mii de ori mai subţiri decât părul din cap, fuga la stăpână-sa şi-i dă de veste!</p>
111 <p>Stăpâna acestei slujnice era viespea care înălbise pe dracul, îngrijitoarea de la palatul lui Făt-Frumos, o vrăjitoare straşnică, care închega apa şi care ştia toate drăcăriile de pe lume. Dar numai un lucru nu ştia hârca: gândul omului. Talpaiadului, cum aude despre această minunăţie, trimite slujnica degrabă, să-i cheme femeia cea străină la palat şi, cum vine, o întreabă:</p>
112 <p>– Am auzit că ai o furcă de aur care toarce singură. Nu ţi-e de vânzare, şi cât mi-i cere pe dânsa, femeie, hăi?</p>
113 <p>– Ia, să mă laşi să stau într-o noapte în odaia unde doarme împăratul.</p>
114 <p>– De ce nu? Dă furca încoace şi rămâi aici până la noapte, când s-a înturna împăratul de la vânătoare.</p>
115 <p>Atunci drumeaţa dă furca şi rămâne. Ştirba-baba-cloanţa, ştiind că împăratul are obicei a bea în toată seara o cupă de lapte dulce, i-a pregătit acum una ca să doarmă dus până a doua zi dimineaţă. Şi cum a venit împăratul de la vânătoare şi s-a pus în aşternut, hârca i-a şi trimis laptele; şi cum l-a băut împăratul, pe loc a adormit ca mort. Atunci Talpa-iadului a chemat pe necunoscuta drumeaţă în odaia împăratului, după cum avusese tocmeală, şi a lăsat-o acolo, zicându-i încetişor:</p>
116 <p>– Şezi aici până despre ziuă, ca am să vin atunci tot eu să te iau.</p>
117 <p>Hârca, nu doar că şoptea şi umbla cătinel ca să n-o audă împăratul, ci avea grijă să n-o audă, din odaia de alăturea, un credincios al împăratului, care în toate zilele umbla cu dânsul la vânat.</p>
118 <p>Şi cum s-a depărtat băboiul de acolo, nenorocita drumeaţă a îngenuncheat lângă patul soţului ei şi a început a plânge cu amar şi a zice:</p>
119 <p>– Făt-Frumos! Făt-Frumos! Întinde mâna ta cea dreaptă peste mijlocul meu, ca să plesnească cercul ist afurisit şi să nasc pruncul tău!</p>
120 <p>Şi, sărmana, s-a chinuit aşa până despre ziuă, dar înzadar, căci împăratul parcă era dus pe ceea lume!</p>
121 <p>Despre ziuă, Tălpoiul a venit posomorâtă, a scos pe necunoscuta de acolo şi i-a zis cu ciudă să iasă din ogradă şi să meargă unde ştie. Şi nenorocita, ieşind cu nepus în masă şi necăjită ca vai de ea, s-a dus iarăşi la fântână şi a scos acum vârtelniţa. Şi venind iarăşi slujnica la apă şi văzând şi această mare minune, fuga la stăpână-sa şi-i spune că femeia ceea de ieri are acum o vârtelniţă de aur, care deapănă singură şi care-i mult mai minunată decât furca ce i-a dat. Atunci pohoaţa de babă o cheamă iarăşi la dânsa prin slujnică, pune mâna şi pe vârtelniţă, tot cu acelaşi vicleşug, şi a doua zi dis-dimineaţă o scoate iarăşi din odaia împăratului şi din ogradă.</p>
122 <p>Însă în această noapte credinciosul împăratului, simţind ce s-a petrecut şi făcându-i-se milă de nenorocita de străină, ş-a pus în gând să descopere vicleşugul babei. Şi cum s-a sculat împăratul şi s-a pornit la vânătoare, credinciosul i-a spus cu de-amănuntul ce se petrecuse în odaia lui în cele două nopţi din urmă. Şi împăratul, cum a auzit aceste, pe loc a tresărit, de parcă i-a dat inima dintr-însul. Apoi a plecat ochii în jos şi a început a lăcrima. Şi pe când din ochii lui Făt-Frumos se scurgeau şiroaie de lacrimi, la fântâna ştiută, urgisita şi zbuciumata lui soţie scosese acum pe tipsie şi cloşca cu puii de aur, cea mai de pe urmă a ei nădejde! Şi cum sta ea în preajma fântânii, numai ce iaca pe slujnica ştiută iarăşi o aduce Dumnezeu la fântână, şi când mai vede şi această mare minunăţie, nici mai aşteaptă să ia apă, ci fuga la stăpână-sa şi-i spune.</p>
123 <p>– Doamne, stăpână, Doamne! Ce-am văzut eu! Femeia ceea are acum o tipsie de aur şi o cloşcă de aur, cu puii tot de aur, aşa de frumoşi, de-ţi fug ochii pe dânşii!</p>
124 <p>Băborniţa, cum aude aceasta, pe loc trimite s-o cheme, zicând în gândul său: "După ce umblă ea nu se mănâncă".</p>
125 <p>Şi cum vine străina, hoanghina pune mâna şi pe tablaua cea de aur şi pe cloşca de aur cu puii de aur, tot cu acelaşi vicleşug.</p>
126 <p>Dar împăratul, când a venit în astă-sară de la vânat şi când i s-a adus laptele, a zis în gândul său:</p>
127 <p>– Acest lapte nu se mai bea şi, cum a zis, l-a şi aruncat pe furiş, undeva, şi pe loc s-a făcut că doarme dus.</p>
128 <p>După ce hârca s-a încredinţat că împăratul doarme, bizuindu-se ea şi acum în puterea băuturii sale, a adus iarăşi pe străină în odaia lui, tot cu aceeaşi rânduială ca şi în nopţile trecute; şi lăsând-o acolo, s-a depărtat! Atunci zbuciumata drumeaţă, căzând iarăşi în genunchi lângă patul soţului ei, se îneca în lacrimi, spunând iarăşi cuvintele aceste:</p>
129 <p>– Făt-Frumos! Făt-Frumos! Fie-ţi milă de două suflete nevinovate, care se chinuiesc de patru ani, cu osânda cea mai cumplită! Şi întinde mâna ta cea dreaptă peste mijlocul meu, să plesnească cercul şi să se nască pruncul tău, că nu mai pot duce această nefericită sarcină!</p>
130 <p>Şi când a sfârşit de zis aceste, Făt-Frumos a întins mâna, ca prin somn, şi când s-a atins de mijlocul ei, dang! a plesnit cercul, şi ea îndată a născut pruncul, fără a simţi câtuşi de puţin durerile facerii. După aceasta împărăteasa povesteşte soţului său câte a pătimit ea de când s-a făcut el nevăzut.</p>
131 <p>Atunci împăratul, chiar în puterea nopţii, se scoală, ridică toată curtea în picioare şi porunceşte să-i aducă pe hârca de babă înaintea sa, dimpreună cu toate odoarele luate cu vicleşug de la împărăteasa lui. Apoi mai porunceşte să-i aducă o iapă stearpă şi un sac plin cu nuci, şi să lege şi sacul cu nucile şi pe hârcă de coada iepei, şi să-i dea drumul. Şi aşa s-a făcut. Şi când a început iapa a fugi, unde pica nuca, pica şi din Talpa-iadului bucăţica; şi când a picat sacul, i-a picat şi hârcei capul.</p>
132 <p>Hârca aceasta de babă era scroafa cu purceii din bulhacul peste care v-am spus că dăduse moşneagul, crescătorul lui FătFrumos. Ea, prin drăcăriile ei, prefăcuse atunci pe stăpânusău, Făt-Frumos, în purcelul cel răpciugos şi răpănos, cu chip să-l poată face mai pe urmă ca să ia vreo fată de-a ei, din cele unsprezece ce avea şi care fugiseră după dânsa din bulhac. Iaca dar pentru ce Făt-Frumos a pedepsit-o aşa de grozav. Iară pe credincios cu mari daruri l-au dăruit împăratul şi împărăteasa, şi pe lângă dânşii l-au ţinut până la sfârşitul vieţii lui.</p>
133 <p>Acum, aduceţi-vă aminte, oameni buni, că Făt-Frumos nu făcuse nuntă când s-a însurat. Dar acum a făcut şi nunta şi cumătria totodată, cum nu s-a mai pomenit şi nici nu cred că s-a mai pomeni una ca aceasta undeva. Şi numai cât a gândit Făt-Frumos, şi îndată au şi fost de faţă părinţii împărătesei lui şi crescătorii săi, baba şi moşneagul, îmbrăcaţi iarăşi în porfiră împărătească, pe care i-au pus în capul mesei. Şi s-a adunat lumea de pe lume la această mare şi bogată nuntă, şi a ţinut veselia trei zile şi trei nopţi, şi mai ţine şi astăzi, dacă nu cumva s-a sfârşit.</p>
File js/data/authors/icreanga/books.js added (mode: 100644) (index 0000000..6995ce5)
1 define({books:[
2 {
3 id: "povestea-porcului",
4 title: "Povestea porcului"
5 },
6 {
7 id: "danila-prepeleac",
8 title: "Dănilă Prepeleac"
9 }
10 ]});
File js/data/authors/pispirescu/book_aleodor-imparat.html added (mode: 100644) (index 0000000..acf95bd)
1 <p>A fost odată un împărat. El ajunsese la cărunteţe, şi nu se învrednicise a avea şi el măcar un copil. Se topea d-a-n picioarele, bietul împărat, să aibă şi el, ca toţi oamenii, măcar o stârpitură de fecior, dară în deşert.</p>
2 <p>Când, tocmai, la vreme de bătrâneţe, iată că se îndură norocul şi cu dânsul şi dobândi un drag de copilaş, de să-l vezi şi să nu-l mai uiţi. Împăratul îi puse numele Aleodor. Când fu a-l boteza, împăratul adună Răsărit şi Apus, Miazăzi şi Miazănoapte, ca să se veselească de veselia lui. Trei zile şi trei nopţi ţinură petrecerile şi se chefuiră şi se bucurară, de o ţinură minte cât trăiră.</p>
3 <p>Băiatul de ce creştea, d-aia se făcea mai isteţ şi mai iscusit. Nu mai trecu mult şi iată că împăratul ajunse la marginea groapei. Când fu la ceasul morţii, el luă copilul pe genunchi şi-i zise:</p>
4 <p>– Dragul tatei, iată că Dumnezeu mă cheamă. Sunt în clipa de a-mi da obştescul sfârşit. Eu văz că tu ai să ajungi om mare. Şi chiar mort, oasele mele se vor bucura în mormânt de isprăvile tale. Asupra cârmuirei împărăţiei n-am nimic să-ţi zic, fiindcă tu, cu iscusinţa ta, ştiu că ai s-o duci bine. Un lucru numai am să-ţi spui: Vezi tu muntele acela de colo, să nu te ducă păcatele să vânezi p-acolo, că este nevoie de cap. Acel munte este moşia lui Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-şchiop: şi cine calcă pe moşia lui, nu scapă nepedepsit.</p>
5 <p>Acestea zicând, căscă gura de trei ori şi-şi dete sufletul. Se duse şi el ca toată suflarea de pe pământ, de pare că n-a fost de când lumea şi pământul.</p>
6 <p>Îl jeliră ai săi, îl jeliră boierii, îl jeliră şi poporul; în cele de pe urmă trebuiră să-l îngroape.</p>
7 <p>Aleodor, după ce se urcă în scaunul tătâne-său, deşi copilandru, puse ţara la cale ca şi un om matur. Toată lumea era mulţumită de domnirea sa, şi oamenii se făleau că le-a fost dat de sus ca să trăiască în zilele lui.</p>
8 <p>Adesea ieşea Aleodor la vânătoare ca să-şi petreacă ceasurile ce-i prisosea de la trebile împărăţiei. El ţinea minte ce-i spusese tătâne-său şi se silea să-i păzească cuvintele cu sfinţenie.</p>
9 <p>Într-o zi, nu ştiu cum făcu, dus fiind pe gânduri, şi alunecă de călcă pe pământul pocitului de om. N-apucă să facă zece, douăzeci de paşi, şi iată că se pomeni cu dânsul dinaintea lui.</p>
10 <p>Acum nu-i era lui pentru că trecuse pe pământul omului celui slut şi scârbos, ci îi era ciudă cum de să calce vorba tatălui său ce-i spusese cu grai de moarte.</p>
11 <p>Pocitania pământului îi zise:</p>
12 <p>– Toţi nelegiuiţii ce-mi calcă hotarul cad în robia mea.</p>
13 <p>– Mai întâi trebuie să ştii, îi răspunse Aleodor, că din nebăgare de seamă şi fără de voia mea am călcat pe coprinsul tău, şi n-am nici un gând rău asupră-ţi.</p>
14 <p>– Eu te socoteam mai altfel; dară văz că ai de gând să-ţi ceri iertăciune de la mine ca toţi fricoşii.</p>
15 <p>– Ba să mă ferească Dumnezeu! Eu ţi-am spus curatul adevăr, şi dacă vrei luptă, alege-ţi: în săbii să ne tăiem, în buzdugane să ne lovim, ori în luptă să ne luptăm.</p>
16 <p>– Nici una, nici alta. Ci, ca să scapi de pedeapsă alt chip nu e, decât să te duci să-mi aduci pe fata lui Verdeş împărat.</p>
17 <p>Aleodor voi să se codească oarecum, ba că trebile împărăţiei nu-l iartă să facă o călătorie aşa de lungă, ba că n-are călăuz, ba că una, ba că alta; dară aşi! unde vrea să ştie pocitul de toate astea! El o ţinea una, să-i aducă pe fata lui Verdeş împărat, dacă vrea să scape de ponosul de tâlhar, de călcător de drepturile altuia, şi să rămâie cu sufletul în oase.</p>
18 <p>Aleodor se ştia vinovat. Deşi fără voia lui, dară ştia că a făcut un păcat de a călcat pe moşia slutului. Mai ştia iară că de omul dracului, să dai şi să scapi. Să n-ai nici în clin, nici în mânecă cu dânsul. Făgădui în cele din urmă să-i facă slujba cu care-l însărcina.</p>
19 <p>Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-şchiop ştia că, deoarece Aleodor i-a făgăduit, apoi are să-şi ţie cuvântul, ca unul ce era om de omenie, şi-i zise:</p>
20 <p>– Pasă cu Dumnezeu, şi să-ţi ajute să vii cu izbândă bună.</p>
21 <p>Aleodor plecă. Şi cum mergea el gândindu-se şi răzgândindu-se cum să-şi împlinească sarcina mai bine, căci îşi dăduse cuvântul, se pomeni pe marginea unui eleşteu şi o ştiucă se zbătea de moarte pe uscat.</p>
22 <p>Cum o văzu, el se duse să o ia să-şi aline foamea cu dânsa.</p>
23 <p>Ştiuca îi zise:</p>
24 <p>– Nu mă omorî, Făt-Frumos; ci mai bine dă-mi drumul în apă, că mult bine ţi-oi prinde când cu gândul n-ăi gândi.</p>
25 <p>Aleodor o ascultă şi o dete în apă. Atunci ştiuca îi mai zise:</p>
26 <p>– Ţine acest solzişor, şi când vei gândi la mine, eu voi fi la tine.</p>
27 <p>Flăcăul plecă mai înainte şi se tot mira de o astfel de întâmplare.</p>
28 <p>Când, iacă se întâlneşte cu un corb ce avea o aripă ruptă.</p>
29 <p>Şi voind să vâneze corbul, el îi zise:</p>
30 <p>– Făt-Frumos, Făt-Frumos, decât să-ţi încarci sufletul cu mine, mai bine ai face să-mi legi aripa, ca mult bine ţi-oi prinde.</p>
31 <p>Aleodor îl ascultă, căci era băiat viteaz şi de treabă, şi îi legă aripa. Când era să plece, corbul îi zise:</p>
32 <p>– Ţine peniţa asta, voinicule, şi când vei gândi la mine, eu voi fi la tine.</p>
33 <p>Luă peniţa Aleodor, şi-şi cătă de drum. Dară nu făcu ca la o sută de paşi şi iată că dete peste un tăune. Când se gătea a-l strivi cu piciorul, tăunele zise:</p>
34 <p>– Cruţă-mi viaţa, Aleodor împărat, şi eu te voi mântui pe tine de la moarte. Ţine acest pufuleţ din aripioara mea, şi când vei gândi la mine, eu voi fi la tine.</p>
35 <p>Auzind Aleodor unele ca acestea, şi că îi zise şi pre nume, odată ridică piciorul şi lăsă pe tăune să se ducă în voia lui.</p>
36 <p>Şi mergând înainte, cale de nu ştiu câte zile, dete de palaturile lui Verdeş împărat. Cum ajunse aci, se puse la poartă şi aşteptă ca doar de va veni cineva să-l întrebe ce caută.</p>
37 <p>Stete o zi, stete două; şi ca să vie cineva să-l întrebe ce voieşte, ba. Când fu în ziua d-a treia, Verdeş împărat chemă slujitorii şi le dete o gură de or pomeni-o.</p>
38 <p>– Cum se poate, le zise el, să stea omul trei zile la poarta mea şi să nu meargă nimeni să-l cerceteze? Pentru asta vă plătesc eu simbrie? Pentru asta vă am eu la mine pe procopseală?</p>
39 <p>Slujitorii dădeau din colţ în colţ şi nu ştiau ce să răspundă. În cele de pe urmă, chemă pe Aleodor şi-l duse înaintea împăratului.</p>
40 <p>– Ce vrei, flăcăule, îi zise împăratul, şi ce aştepţi la poarta curţilor mele?</p>
41 <p>– Ce să voi, mărite împărate, îi răspunse el, iată sunt trimis să-ţi cer fata.</p>
42 <p>– Bine, băiete. Dară mai întâi trebuie să facem legătură, căci aşa este obiceiul la curtea mea. Ai voie să te ascunzi unde vei voi, în trei zile d-a rândul. Dacă fie-mea te va găsi, capul ţi se va tăia şi se va pune în parul ce a mai rămas, din o sută, fără cap. Iară de nu te va găsi, atunci cu cinste împărătească o vei lua de la mine.</p>
43 <p>– Am nădejde la Dumnezeu, mărite împărate, că nu mă va lăsa să piei. Parului îi vom putea da şi altceva, nu tot cap de om. Să facem legătura.</p>
44 <p>– Aşa?</p>
45 <p>– Aşa.</p>
46 <p>Se puseră şi făcură legătura; scriseră carte şi o întăriră.</p>
47 <p>Viind fata de faţă, se învoiră ca a doua zi el să se ascunză cum va şti mai bine. Iară dacă se învoiră, el rămase într-un neastâmpăr ce-l chinuia mai cumplit decât moartea. El se gândea şi se răzgândea cum să se ascunză mai bine. Vezi că era vorba de capul lui, iară nu de altceva. Şi tot mergând pe gânduri şi tot plănuind, iată că-şi aduse aminte de ştiucă. Scoase solzul, se uită şi gândi la stăpâna lui; când iată, măre, că ştiuca şi venise şi-i zise:</p>
48 <p>– Ce pofteşti de la mine, Făt-Frumos?</p>
49 <p>– Ce să poftesc? Iacă, iacă, ce mi s-a întâmplat. Nu ştii tu ceva să mă înveţi ce să fac?</p>
50 <p>– Ia nu te mai îngrija. Lasă pe mine.</p>
51 <p>Şi îndată, lovind din coadă, făcu pe Aleodor un1 cosăcel şi îl ascunse pe fundul mării, printre ceilalţi cosăcei.</p>
52 <p>Când se sculă fata îşi luă ocheanul şi se uită cu el în toate părţile. Nu-l văzu. De unde ceilalţi cari venise să o ceară în căsătorie se ascundeau prin pivniţi, pre după case, pre după câte o şiră de paie, sau prin vreo culă părăsită, Aleodor se ascunse astfel, încât fata intră la grijă că a să fie biruită. Ce-i veni ei, se uită cu ocheanul şi în mare, şi îl zări pe fundul mării, printre cosăcei. Pasămite, ocheanul ei era năzdrăvan.</p>
53 <p>– Ieşi d-acolo, hoţomanule, îi zise ea râzând. Ce mi te-ai posmăgit aşa? Din coşcogeamite omul te-ai făcut un cosac şi mi te-ai ascuns în fundul mării.</p>
54 <p>N-avu încotro şi trebui să iasă.</p>
55 <p>Ea şi zise împăratului:</p>
56 <p>– Mi se pare, tată, că flăcăul ăsta mi-a venit de hac. Şi mult e nurliu şi drăgălaş. Chiar de l-oi afla până la a treia oară, să-l ierţi, tată, că nu e prost ca ceilalţi. Boiul lui îl arată a fi ceva mai deosebit.</p>
57 <p>– Vom vedea, îi răspunse împăratul.</p>
58 <p>A doua zi, ce-i veni lui, se gândi la corb. Acesta fu numaidecât înaintea lui, şi-i zise:</p>
59 <p>– Ce mai vrei, stăpâne?</p>
60 <p>– Ia uită-te, neiculiţă, ce mi s-a întâmplat; nu ştii tu ceva să mă înveţi?</p>
61 <p>– Să cercăm.</p>
62 <p>Şi lovindu-l cu aripa, îl făcu un pui de corb şi îl vârî într-un stol de corbi ce se urcase până la vântul turbat.</p>
63 <p>Cum se sculă fata, îşi luă ocheanul şi iarăşi îl cătă prin toate locurile. Nu e. Caută-l pe pământ, nu e. Caută-l prin ape şi prin mări, nu e. Se luă de gânduri fata. Când, către nămiezi, ce-i veni ei, se uită şi în sus. Şi zărindu-l în slava cerului printre stolul de corbi, începu a-i face cu degetul, şi-i zise:</p>
64 <p>– Ghidi, ghidi, tâlharule ce eşti! Dă-te jos d-acolo, omule, ce mi te-ai făcut aşa pitcoace de pasăre? Nici în rai nu scapi de mine!</p>
65 <p>Se dete jos, că n-avea ce face. Împăratul începu a se minuna şi el de isteţimea lui Aleodor şi-şi plecă urechea la rugăciunea fiicei sale.</p>
66 <p>Însă, fiindcă legătura era ca să se ascunză până de trei ori, împăratul zise:</p>
67 <p>– D-a minune, ia să vedem unde are să se mai ascunză?!</p>
68 <p>A treia zi, dis-de-dimineaţă, se gândi la tăune. Acesta veni într-un suflet. După ce îi spuse ce voieşte, tăunele zise:</p>
69 <p>– Lasă pe mine, şi de te-oi găsi, eu aici sunt.</p>
70 <p>Îl făcu o lindină şi-l ascunse chiar în coada fetei, fără să simţă ea.</p>
71 <p>Sculându-se fata şi luând ocheanul, îl căută toată ziua, şi, ca să dea de dânsul, nici cât. Ea se da de ceasul morţii, căci îl simţea, i se arăta ei a fi p-aci prin preajmă, dară de văzut nu-l vedea. Cătă cu ocheanul prin mare, pre pământ, prin văzduh, dară nu-l văzu nicăieri. Către seară, obosită de atâta căutare, strigă:</p>
72 <p>– Ci ia arată-te odată. Te simt că eşti p-aci pe-aproape, dară nu te văz. Tu m-ai biruit, a ta să fiu.</p>
73 <p>Dacă auzi el că este biruită, se dete binişor jos din coada ei şi se arătă. Împăratul n-avu nici el ce mai zice, şi îi dete fata. Când plecară, îi petrecu cu mare cinste şi alai, până afară din împărăţia lui.</p>
74 <p>Pe drum, ei stătură să facă popas. Şi după ce îmbucară câte ceva, el puse capul în poala ei şi adormi. Fata de împărat, tot uitându-se la el, i se scurgea ochii după frumuseţea şi după boiul lui. Inima îi dete brânci şi ea nu se putu opri, ci îl sărută. Aleodor, cum se deşteptă, îi trase o palmă de auzi câinii în Giurgiu. Ea plânse şi îi zise:</p>
75 <p>– I! Aleodor dragă, dară grea palmă mai ai!</p>
76 <p>– Te-am pălmuit pentru fapta ce ai făcut; căci eu nu te-am luat pentru mine, ci pentru cela ce m-a trămis pe mine.</p>
77 <p>– Apoi bine, frăţioare, de ce nu mi-ai spus aşa de acasă; căci atunci ştiam şi eu ce să fac; dară lasă, nici acum nu e timpul trecut.</p>
78 <p>Pornind şi de aici, ajunseră cu sănătate la Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-şchiop.</p>
79 <p>– Iată, m-am închinat cu slujba, zise Aleodor, şi voi să plece.</p>
80 <p>Fata, când văzu pe acea iazmă, se cutremură de scârbă şi nu voia să rămâie la dânsul o dată cu capul.</p>
81 <p>Slutul se dete pe lângă fată şi începu s-o linguşească cu vorbe mierloitoare şi să se ia cu binele pe lângă dânsa.</p>
82 <p>Dară fata îi zise:</p>
83 <p>– Piei de dinaintea mea, satano, că te trimit la mumă-ta, Iadul, care te-a vărsat pe faţa pământului.</p>
84 <p>Sluţenia de neom se topea de dragostea fetei, se lungea cu burta pe pământ şi umbla cu şoşele, cu momele să înduplece pre fată a-l lua de bărbat.</p>
85 <p>Dară, aşi! feritu-l-a sântuleţul să se apropie de dânsa! Căci îl ţinea ţintuit în loc cu ochii cât de colo. Din satană, din iazmă, şi din spurcăciune nu-l mai scotea.</p>
86 <p>– Piei, necuratule, de pe faţa pământului, să scape lumea de o ciumă şi de o holeră ca tine.</p>
87 <p>Mai stărui ce mai stărui, şi dacă se văzu înfruntat până într-atât, iazma plesni de necaz, cum de să fie el ocărât atât de mult de o cutră de muiere.</p>
88 <p>Atunci Aleodor întinse coprinsul său şi peste moşia lui Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-şchiop, luă de soţie pe fata lui Verdeş împărat şi se întoarse la împărăţia lui.</p>
89 <p>Când îl văzură alde gloatele venind teafăr, alături cu o soţioară de-i râdea şi stelele de frumoasă, îl priimiră cu mare bucurie; şi, urcându-se din nou în scaunul împărăţiei, domni şi trăi în fericire, până se istoviră.</p>
90 <p>Iară eu încălecai p-o şea şi v-o spusei dumneavoastră aşa.</p>
File js/data/authors/pispirescu/book_tinerete-fara-batranete.html added (mode: 100644) (index 0000000..a58f76c)
1 <p>A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele; de când se băteau urşii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrăţindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier şi s-arunca în slava cerului de ne aducea poveşti;</p>
2 <p>De când se scria musca pe părete,</p>
3 <p>Mai mincinos cine nu crede.</p>
4 <p>A fost odată un împărat mare şi o împărăteasă, amândoi tineri şi frumoşi, şi, voind să aibă copii, a făcut de mai multe ori tot ce trebuia să facă pentru aceasta; a îmblat pe la vraci şi filosofi, ca să caute la stele şi să le ghicească dacă or să facă copii; dar în zadar. În sfârşit, auzind împăratul că este la un sat, aproape, un unchiaş dibaci, a trimis să-l cheme; dar el răspunse trimişilor că: cine are trebuinţă, să vie la dânsul. S-au sculat deci împăratul şi împărăteasa şi, luând cu dânşii vro câţiva boieri mari, ostaşi şi slujitori, s-au dus la unchiaş acasă. Unchiaşul, cum i-a văzut de departe, a ieşit să-i întâmpine şi totodată le-a zis:</p>
5 <p>– Bine aţi venit sănătoşi; dar ce îmbli, împărate, să afli? Dorinţa ce ai o să-ţi aducă întristare.</p>
6 <p>– Eu nu am venit să te întreb asta, zise împăratul, ci, dacă ai ceva leacuri care să ne facă să avem copii, să-mi dai.</p>
7 <p>– Am, răspunse unchiaşul; dar numai un copil o să faceţi. El o să fie Făt-Frumos şi drăgăstos, şi parte n-o să aveţi de el. Luând împăratul şi împărăteasa leacurile, s-au întors veseli la palat şi peste câteva zile împărăteasa s-a simţit însărcinată. Toată împărăţia şi toată curtea şi toţi slujitorii s-au veselit de această întâmplare.</p>
8 <p>Mai-nainte de a veni ceasul naşterii, copilul se puse pe un plâns, de n-a putut nici un vraci să-l împace. Atunci împăratul a început să-i făgăduiască toate bunurile din lume, dar nici aşa n-a fost cu putinţă să-l facă să tacă.</p>
9 <p>– Taci, dragul tatei, zice împăratul, că ţi-oi da împărăţia cutare sau cutare; taci, fiule, că ţi-oi da soţie pe cutare sau cutare fată de împărat, şi alte multe d-alde astea; în sfârşit, dacă văzu şi văzu că nu tace, îi mai zise: taci, fătul meu, că ţi-oi da Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte.</p>
10 <p>Atunci, copilul tăcu şi se născu; iar slujitorii deteră în timpine şi în surle şi în toată împărăţia se ţinu veselie mare o săptămână întreagă.</p>
11 <p>De ce creştea copilul, d-aceea se făcea mai isteţ şi mai îndrăzneţ. Îl deteră pe la şcoli şi filosofi, şi toate învăţăturile pe care alţi copii le învăţa într-un an, el le învăţa într-o lună, astfel încât împăratul murea şi învia de bucurie. Toată împărăţia se fălea că o să aibă un împărat înţelept şi procopsit ca Solomon împărat. De la o vreme încoace însă, nu ştiu ce avea, că era tot galeş, trist şi dus pe gânduri. Iar când fuse într-o zi, tocmai când copilul împlinea cincisprezece ani şi împăratul se afla la masă cu toţi boierii şi slujbaşii împărăţiei şi se chefuiau, se sculă Făt-Frumos şi zise:</p>
12 <p>– Tată, a venit vremea să-mi dai ceea ce mi-ai făgăduit la naştere.</p>
13 <p>Auzind aceasta, împăratul s-a întristat foarte şi i-a zis:</p>
14 <p>– Dar bine, fiule, de unde pot eu să-ţi dau un astfel de lucru nemaiauzit? Şi dacă ţi-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac.</p>
15 <p>– Dacă tu, tată, nu poţi să-mi dai, apoi sunt nevoit să cutreier toată lumea până ce voi găsi făgăduinţa pentru care m-am născut.</p>
16 <p>Atunci toţi boierii şi împăratul deteră în genunchi, cu rugăciune să nu părăsească împărăţia; fiindcă, ziceau boierii:</p>
17 <p>– Tatăl tău de aci înainte e bătrân, şi o să te ridicăm pe tine în scaun, şi avem să-ţi aducem cea mai frumoasă împărăteasă de sub soare de soţie.</p>
18 <p>Dar n-a fost putinţă să-l întoarcă din hotărârea sa, rămânând statornic ca o piatră în vorbele lui; iar tată-său, dacă văzu şi văzu, îi dete voie şi puse la cale să-i gătească de drum merinde şi tot ce-i trebuia.</p>
19 <p>Apoi, Făt-Frumos se duse în grajdurile împărăteşti unde erau cei mai frumoşi armăsari din toată împărăţia, ca să-şi aleagă unul; dar, cum punea mâna şi apuca pe câte unul de coadă, îl trântea, şi astfel toţi caii căzură. În sfârşit, tocmai când era să iasă, îşi mai aruncă ochii o dată prin grajd şi, zărind într-un colţ un cal răpciugos şi bubos şi slab, se duse şi la dânsul; iar când puse mâna pe coada lui, el îşi întoarse capul şi zise:</p>
20 <p>– Ce porunceşti, stăpâne? Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a ajutat să ajung ca să mai puie mâna pe mine un voinic.</p>
21 <p>Şi înţepenindu-şi picioarele, rămase drept ca lumânarea. Atunci Făt-Frumos îi spuse ce avea de gând să facă şi calul îi zise:</p>
22 <p>– Ca să ajungi la dorinţa ta, trebuie să ceri de la tată-tău paloşul, suliţa, arcul, tolba cu săgeţile şi hainele ce le purta el când era flăcău; iar pe mine să mă îngrijăşti cu însuţi mâna ta şase săptămâni şi orzul să mi-l dai fiert în lapte.</p>
23 <p>Cerând împăratului lucrurile ce-l povăţuise calul, el a chemat pre vătaful curţii şi i-a dat poruncă ca să-i deschiză toate tronurile cu haine spre a-şi alege fiul său pe acelea care îi va plăcea. Făt-Frumos, după ce răscoli trei zile şi trei nopţi, găsi în sfârşit, în fundul unui tron vechi, armele şi hainele tatâne-său de când era flăcău, dar foarte ruginite. Se apucă însuşi cu mâna lui să le cureţe de rugină şi, după şase săptămâni, izbuti a face să lucească armele ca oglinda. Totodată îngriji şi de cal, precum îi zisese el. Destulă muncă avu; dar fie, că izbuti.</p>
24 <p>Când auzi calul de la Făt-Frumos că hainele şi armele sunt bine curăţate şi pregătite, odată se scutură şi el, şi toate bubele şi răpciuga căzură de pe dânsul şi rămase întocmai cum îl fătase mă-sa, un cal gras, trupeş şi cu patru aripi; văzându-l Făt-Frumos astfel, îi zise:</p>
25 <p>– De azi în trei zile plecăm.</p>
26 <p>– Să trăieşti, stăpâne; sunt gata chiar azi, de porunceşti, îi răspunse calul.</p>
27 <p>A treia zi de dimineaţă, toată curtea şi toată împărăţia era plină de jale. Făt-Frumos, îmbrăcat ca un viteaz, cu paloşul în mână, călare pe calul ce-şi alesese, îşi luă ziua bună de la împăratul, de la împărăteasa, de la toţi boierii cei mari şi cei mici, de la ostaşi şi de la toţi slujitorii curţii, carii, cu lacrămile în ochi, îl rugau să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu care cumva să meargă la pieirea capului său; dar el, dând pinteni calului, ieşi pe poartă ca vântul, şi după dânsul carăle cu merinde, cu bani şi vreo două sute de ostaşi, pe care-i orânduise împăratul ca să-l însoţească.</p>
28 <p>După ce trecu afară de împărăţia tatălui său şi ajunse în pustietate, Făt-Frumos îşi împărţi toată avuţia pe la ostaşi şi, luându-şi ziua bună, îi trimise înapoi, oprindu-şi pentru dânsul merinde numai cât a putut duce calul. Şi apucând calea către răsărit, s-a dus, s-a dus, s-a dus, trei zile şi trei nopţi, până ce ajunse la o câmpie întinsă, unde era o mulţime de oase de oameni.</p>
29 <p>Stând să se odihnească, îi zise calul:</p>
30 <p>– Să ştii, stăpâne, că aici suntem pe moşia unei Gheonoaie, care e atât de rea, încât nimeni nu calcă pe moşia ei, fără să fie omorât. A fost şi ea femeie ca toate femeile, dar blestemul părinţilor pe care nu-i asculta, ci îi tot necăjea, a făcut-o să fie Gheonoaie; în clipa aceasta este cu copiii ei, dar mâine, în pădurea ce o vezi, o s-o întâlnim venind să te prăpădească; e grozavă de mare; dară să nu te sperii, ci să fii gata cu arcul ca să o săgetezi, iar paloşul şi suliţa să le ţii la îndemână, ca să te slujeşti cu dânsele când va fi de trebuinţă.</p>
31 <p>Se deteră spre odihnă; dar pândea când unul, când altul.</p>
32 <p>A doua zi, când se revărsa ziorile, ei se pregăteau să treacă pădurea. Făt-Frumos înşelă şi înfrână calul, şi chinga o strânse mai mult decât altă dată, şi porni; când, auzi o ciocănitură groaznică. Atunci calul îi zise:</p>
33 <p>– Ţine-te, stăpâne, gata, că iată se apropie Gheonoaia.</p>
34 <p>Şi când venea ea, nene, dobora copacii: aşa de iute mergea; iar calul se urcă ca vântul până cam deasupra ei şi Făt-Frumos îi luă un picior cu săgeata şi, când era gata a o lovi cu a doua săgeată, strigă ea:</p>
35 <p>– Stăi, Făt-Frumos, că nu-ţi fac nimic!</p>
36 <p>Şi văzând că nu o crede, îi dete înscris cu sângele său.</p>
37 <p>– Să-ţi trăiască calul, Făt-Frumos, îi mai zise ea, ca un năzdrăvan ce este, căci de nu era el, te mâncam fript; acum însă m-ai mâncat tu pe mine; să ştii că până azi nici un muritor n-a cutezat să calce hotarele mele până aicea; câţiva nebuni carii s-au încumes a o face d-abia au ajuns până în câmpia unde ai văzut oasele cele multe.</p>
38 <p>Se duseră acasă la dânsa, unde Gheonoaia ospătă pe Făt-Frumos şi-l omeni ca pe un călător. Dar pe când se aflau la masă şi se chefuiau, iară Gheonoaia gemea de durere, deodată el îi scoase piciorul pe care îl păstra în traistă, i-l puse la loc şi îndată se vindecă. Gheonoaia, de bucurie, ţinu masă trei zile d-a rândul şi rugă pe Făt-Frumos să-şi aleagă de soţie pe una din cele trei fete ce avea, frumoase ca nişte zâne; el însă nu voi, ci îi spuse curat ce căuta; atunci ea îi zise:</p>
39 <p>– Cu calul care îl ai şi cu vitejia ta, crez că ai să izbuteşti.</p>
40 <p>După trei zile, se pregătiră de drum şi porni. Merse Făt-Frumos, merse şi iar merse, cale lungă şi mai lungă; dară când fu de trecu peste hotarele Gheonoaiei, dete de o câmpie frumoasă, pe de o parte cu iarba înflorită, iar pe de altă parte pârlită. Atunci el întrebă pe cal:</p>
41 <p>– De ce este iarba pârlită?</p>
42 <p>Şi calul îi răspunse:</p>
43 <p>– Aici suntem pe moşia unei Scorpii, soră cu Gheonoaia; de rele ce sunt, nu pot să trăiască la un loc; blestemul părinţilor le-a ajuns, şi d-aia s-au făcut lighioi, aşa precum le vezi; vrăjmăşia lor e groaznică, nevoie de cap, vor să-şi răpească una de la alta pământ; când Scorpia este necăjită rău, varsă foc şi smoală; se vede că a avut vreo ceartă cu soră-sa şi, viind s-o gonească de pe tărâmul ei, a pârlit iarba pe unde a trecut; ea este mai rea decât soră-sa şi are trei capete. Să ne odihnim puţin, stăpâne, şi mâine dis-de-dimineaţă să fim gata.</p>
44 <p>A doua zi se pregătiră, ca şi când ajunsese la Gheonoaia, şi porniră. Când, auziră un urlet şi o vâjietură, cum nu mai auziseră ei până atunci!</p>
45 <p>– Fii gata, stăpâne, că iată se apropie zgripsoroaica de Scorpie.</p>
46 <p>Scorpia, cu o falcă în cer şi cu alta în pământ şi vărsând flăcări, se apropia ca vântul de iute; iară calul se urcă repede ca săgeata până cam deasupra şi se lăsă asupra ei cam pe deoparte. Făt-Frumos o săgetă şi îi zbură un cap; când era să-i mai ia un cap, Scorpia se rugă cu lacrămi ca să o ierte, că nu-i face nimic şi, ca să-l încredinţeze, îi dete înscris cu sângele ei. Scorpia ospătă pe Făt-Frumos şi mai şi decât Gheonoaia; iară el îi dete şi dânsei înapoi capul ce i-l luase cu săgeata, carele se lipi îndată cum îl puse la loc, şi după trei zile plecară mai departe.</p>
47 <p>Trecând şi peste hotarele Scorpiei, se duseră, se duseră şi iară se mai duseră, până ce ajunseră la un câmp numai de flori şi unde era numai primăvară; fiecare floare era cu deosebire de mândră şi cu un miros dulce, de te îmbăta; trăgea un vântişor care abia adia. Aicea stătură ei să se odihnească, iară calul îi zise:</p>
48 <p>– Trecurăm cum trecurăm până aci, stăpâne; mai avem un hop: avem să dăm peste o primejdie mare; şi dacă ne-o ajuta Dumnezeu să scăpăm şi de dânsa, apoi suntem voinici. Mai-nainte de aci este palatul unde locuieşte Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Această casă este încongiurată cu o pădure deasă şi înaltă, unde stau toate fiarele cele mai sălbatice din lume; ziua şi noaptea păzesc cu neadormire şi sunt multe foarte; cu dânsele nu este chip de a te bate; şi ca să trecem prin pădure e peste poate; noi însă să ne silim, dac-om putea, să sărim pe dasupra.</p>
49 <p>După ce se odihniră vreo două zile, se pregătiră iarăşi; atunci calul, ţinându-şi răsuflarea, zise:</p>
50 <p>– Stăpâne, strânge chinga cât poţi de mult, şi încălecând, să te ţii bine şi în scări, şi de coama mea; picioarele să le ţii lipite pe lângă supţioara mea, ca să nu mă zăticneşti în zborul meu.</p>
51 <p>Se urcă, făcu probă, şi într-un minut fu aproape de pădure.</p>
52 <p>– Stăpâne, mai zise calul, acum e timpul când se dă de mâncare fiarălor pădurei şi sunt adunte toate în curte; să trecem.</p>
53 <p>– Să trecem, răspunse Făt-Frumos, şi Dumnezeu să se îndure de noi.</p>
54 <p>Se urcară în sus şi văzură palatul strălucind astfel, de la soare te puteai uita, dar la dânsul ba. Trecură pe deasupra pădurii şi, tocmai când erau să se lase în jos la scara palatului, d-abia, d-abia atinse cu piciorul vârful unui copaci şi dodată toată pădurea se puse în mişcare; urlau dobitoacele, de ţi se făcea părul măciucă pe cap. Se grăbiră de se lăsară în jos; şi de nu era doamna palatului afară, dând de mâncare puilor ei (căci aşa numea ea lighionile din pădure), îi prăpădea negreşit.</p>
55 <p>Mai mult de bucurie că au venit, îi scăpă ea; căci nu mai văzuse până atunci suflet de om pe la dânsa. Opri pe dobitoace, le îmblânzi şi le trimise la locul lor. Stăpâna era o zână naltă, supţirică şi drăgălaşă şi frumoasă, nevoie mare! Cum o văzu Făt-Frumos, rămase încremenit. Dară ea, uitându-se cu milă la dânsul, îi zise:</p>
56 <p>– Bine ai venit, Făt-Frumos! Ce cauţi pe aici?</p>
57 <p>– Căutăm, zise el, Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte.</p>
58 <p>– Dacă căutaţi ceea ce ziseşi, aci este.</p>
59 <p>Atunci descălică şi intră în palat. Acolo găsi încă două femei, una ca alta de tinere; erau surorile cele mai mari. El începu să mulţumească zânei pentru că l-a scăpat de primejdie; iară ele, de bucurie, gătiră o cină plăcută şi numai în vase de aur. Calului îi dete drumul să pască pe unde va voi dânsul; pe urmă îi făcură cunoscuţi tuturor lighioanelor, de puteau îmbla în tihnă prin pădure.</p>
60 <p>Femeile îl rugară să locuiască de aci înainte cu dânsele, căci ziceau că li se urâse, şezând tot singurele; iară el nu aşteptă să-i mai zică o dată, ci priimi cu toată mulţumirea, ca unul ce aceea şi căuta.</p>
61 <p>Încet, încet, se deprinseră unii cu alţii, îşi spuse istoria şi ce păţi până să ajungă la dânsele, şi nu după multă vreme se şi însoţi cu fata cea mai mică. La însoţirea lor, stăpânele casei îi deteră voie să meargă prin toate locurile de primprejur, pe unde va voi; numai pe o vale, pe care i-o şi arătară, îi ziseră să nu meargă, căci nu va vi bine de el; şi-i şi spuseră că acea vale se numea Valea Plângerii.</p>
62 <p>Petrecu acolo vreme uitată, fără a prinde de veste, fiindcă rămăsese tot aşa de tânăr, ca şi când venise. Trecea prin pădure, fără să-l doară măcar capul. Se desfăta în palaturile cele aurite, trăia în pace şi în linişte cu soţia şi cumnatele sale, se bucura de frumuseţea florilor şi de dulceaţa şi curăţenia aerului, ca un fericit. Ieşea adesea la vânătoare; dar, într-o zi, se luă după un iepure, dete o săgeată, dete două şi nu-l nimeri; supărat, alergă după el şi dete şi cu a treia săgeată, cu care îl nemeri; dară nefericitul, în învălmăşeală, nu băgase de seamă că, alergând după iepure, trecuse în Valea Plângerii.</p>
63 <p>Luând iepurile, se întorcea acasă; când, ce să vezi d-ta? deodată îl apucă un dor de tată-său şi de mumă-sa. Nu cuteză să spuie femeilor măiestre; dară ele îl cunoscură după întristarea şi neodihna ce vedea într-însul.</p>
64 <p>– Ai trecut, nefericitule, în Valea Plângerii! îi ziseră ele, cu totul speriate.</p>
65 <p>– Am trecut, dragele mele, fără ca să fi voit să fac astă neghiobie; şi acum mă topesc d-a-n picioarele de dorul părinţilor mei, însă şi de voi nu mă îndur ca să vă părăsesc. Sunt de mai multe zile cu voi şi n-am să mă plâng de nici o mâhnire. Mă voi duce dară să-mi mai văz o dată părinţii şi apoi m-oi întoarce, ca să nu mă mai duc niciodată.</p>
66 <p>– Nu ne părăsi, iubitule; părinţii tăi nu mai trăiesc de sute de ani, şi chiar tu, ducându-te, ne temem că nu te vei mai întoarce; rămâi cu noi; căci ne zice gândul că vei pieri.</p>
67 <p>Toate rugăciunile celor trei femei, precum şi ale calului, n-a fost în stare să-i potolească dorul părinţilor, care-l usca pe d-a-ntregul. În cele mai de pe urmă, calul îi zise:</p>
68 <p>– Dacă nu vrei să mă asculţi, stăpâne, orice ţi se va întâmpla, să ştii că numai tu eşti de vină. Am să-ţi spui o vorbă, şi dacă vei priimi tocmeala mea, te duc înapoi.</p>
69 <p>– Primesc, zise el cu toată mulţumirea, spune-o!</p>
70 <p>– Cum vom ajunge la palatul tatălui tău, să te las jos şi eu să mă întorc, de vei voi să rămâi măcar un ceas.</p>
71 <p>– Aşa să fie, zise el.</p>
72 <p>Se pregătiră de plecare, se îmbrăţişară cu femeiele şi, după ce-şi luară ziua bună unul de la altul, porni, lăsându-le suspinând şi cu lacrămile în ochi. Ajunseră în locurile unde era moşia Scorpiei; acolo găsiră oraşe; pădurile se schimbaseră în câmpii; întrebă pre unii şi pre alţii despre Scorpie şi locuinţa ei; dar îi răspunseră că bunii lor auziseră de la străbunii lor povestindu-se de asemenea fleacuri.</p>
73 <p>– Cum se poate una ca asta? le zicea Făt-Frumos, mai alaltăieri am trecut pe aici; şi spunea tot ce ştia.</p>
74 <p>Locuitorii râdea de dânsul, ca de unul ce aiurează sau visează deştept, iară el, supărat, plecă înainte, fără a băga de seamă că barba şi părul îi albise.</p>
75 <p>Ajungând la moşia Gheonoaiei, făcu întrebări ca şi la moşia Scorpiei, şi primi asemenea răspunsuri. Nu se putea domiri el: cum de în câteva zile s-au schimbat astfel locurile? Şi iarăşi supărat, plecă cu barba albă până la brâu, simţind că îi cam tremurau picioarele, şi ajunse la împărăţia tătâne-său. Aici alţi oameni, alte oraşe, şi cele vechi erau schimbate de nu le mai cunoştea. În cele mai de pe urmă, ajunse la palaturile în cari se născuse. Cum se dete jos, calul îi sărută mâna şi îi zise:</p>
76 <p>– Rămâi sănătos, că eu mă întorc de unde am plecat. Dacă pofteşti să mergi şi d-ta, încalecă îndată şi aidem!</p>
77 <p>– Du-te sănătos, că şi eu nădăjduiesc să mă întorc peste curând.</p>
78 <p>Calul plecă ca săgeata de iute.</p>
79 <p>Văzând palaturile dărămate şi cu buruieni crescute pe dânsele, ofta şi, cu lacrămi în ochi, căta să-şi aducă aminte cât era odată de luminate aste palaturi şi cum şi-a petrecut copilăria în ele; ocoli de vreo două-tei ori, cercetând fiecare cămară, fiecare colţuleţ ce-i aducea aminte cele trecute; grajdul în care găsise calul; se pogorî apoi în pivniţă, gârliciul căreia se astupase de dărămăturile căzute.</p>
80 <p>Căutând într-o parte şi în alta, cu barba albă până la genunchi, ridicându-şi pleoapele ochilor cu mâinile şi abia umblând, nu găsi decât un tron odorogit; îl deschise, dară în el nimic nu găsi; ridică capacul chichiţei, şi un glas slăbănogit îi zise:</p>
81 <p>– Bine ai venit, că de mai întârziai, şi eu mă prăpădeam.</p>
82 <p>O palmă îi trase Moartea lui, care se uscase de se făcuse cârlig în chichiţă, şi căzu mort, şi îndată se şi făcu ţărână.</p>
83 <p>Iar eu încălecai p-o şea şi vă spusei dumneavoastră aşa.</p>
File js/data/authors/pispirescu/books.js added (mode: 100644) (index 0000000..1303c81)
1 define({books:[
2 {
3 id: "tinerete-fara-batranete",
4 title: "Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte"
5 },
6 {
7 id: "aleodor-imparat",
8 title: "Aleodor împărat"
9 }
10 ]});
File js/index.js changed (mode: 100644) (index eda2a74..35392c1)
... ... function pageReady () {
15 15
16 16 document.body.classList.add('is-loaded'); document.body.classList.add('is-loaded');
17 17
18 require(["data/authors"], function (data) {
19 pageAuthors(data);
20 });
18 m.startComputation();
19 setTimeout(function () {
20 // require(["data/authors"], function (authors) {
21 rkrWebApp.addPage({type: "authors", active: true});
22 m.endComputation();
23 // });
24 }, 200);
21 25 }); });
22 26 } }
23 27
24 28 function pageAuthors (data) { function pageAuthors (data) {
25 29 // add Page // add Page
26
30
27 31 // rkr.changePage(); // rkr.changePage();
28 32 } }
29 33
Hints:
Before first commit, do not forget to setup your git environment:
git config --global user.name "your_name_here"
git config --global user.email "your@email_here"

Clone this repository using HTTP(S):
git clone https://rocketgit.com/user/DiAngelo/LadaCuBasme.html

Clone this repository using ssh (do not forget to upload a key first):
git clone ssh://rocketgit@ssh.rocketgit.com/user/DiAngelo/LadaCuBasme.html

Clone this repository using git:
git clone git://git.rocketgit.com/user/DiAngelo/LadaCuBasme.html

You are allowed to anonymously push to this repository.
This means that your pushed commits will automatically be transformed into a merge request:
... clone the repository ...
... make some changes and some commits ...
git push origin main